Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a finalizat acum două zile un rechizitoriu de aproape o mie de file, în care sunt descrise minuţios mii de fapte penale care le sunt imputate avocaţilor care au făcut parte din Baroul Bota, o organizaţie care, susţin procurorii, a folosit fără drept denumirile de „Barou” şi „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat. După cum am prezentat în detaliu în ediţia de ieri a ziarului nostru, nouă inculpaţi, în frunte cu Pompiliu Bota, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de comiterea a aproape 3.300 de infracţiuni. În ediţia de astăzi vă vom prezenta acuzaţiile faţă de o parte dintre inculpaţi, care au încasat sume foarte mari de bani de la succesori ai victimelor unor accidente rutiere, care, prin decizii definitive şi irevocabile, au primit daune morale importante, în unele cazuri de ordinul sutelor de mii de euro. Din aceste despăgubiri s-au îmbogăţit o parte dintre inculpaţi, rezultă din rechizitoriu.