spot_img
15.2 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Zeci de produse tradiţionale româneşti la Targul naţional al produselor ecologice, la ASAS

- Advertisement -

Bucureşteni sunt aşteptaţi la un nou atelier de creaţie gastronomică din cadrul Târgului naţional al produselor ecologice, tradiţionale şi naturale care se desfăşoară, de vineri până duminică, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti”.

De acestă dată, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 11:00, Rodica Ţiplea, din Ocna Şugatag, va prezenta o nouă reţetă, ‘prăjitură cu măr’.

Producătorii din Dobrogea revin la Târgul de la Agronomie, unde Asan Pervin din Mangalia, va fi prezent şi la un atelier de gastronomie, de data aceasta, dobrogean. Astfel, pentru prânzul de sâmbătă, bucureştenii pot încerca borşul de peşte ca în Dobrogea.
‘Produsele tradiţionale sunt produsele obţinute după reţete proprii şi specifice fiecărei zone din care provin. Ţara noastră se bucură de un mozaic de obiceiuri şi modalităţi de preparare şi păstrare a bucatelor. Desigur că, odată cu trecerea anilor şi tehnologiei, au apărut noi posibilităţi de a păstra sau prepara. Ne bucurăm că avem ce prezenta la târgul de Agronomie şi că din cele peste 2.000 de produse tradiţionale înregistrate la Ministerul Agriculturii şi care respectă normele sanitar-veterinare se găsesc unele aici. Ne vom preocupa ca să avem şi mai multe produse tradiţionale pentru a ne bucura de zestrea poporului român’, a precizat Daniela Popa, manager Media Link Business, organizatorul târgului.

Producătorii de la societatea Dru Agro, cu sediul în Galaţi, vin cu preparate tradiţionale precum cârnaţi ciobăneşti afumaţi din carne de oaie şi de vită, cârnaţi vânătoreşti afumaţi din carne de vită, carne de porc, slănină, pastramă ciobănească de oaie afumată obţinută din pulpă de oaie, piept de pui afumat, jigou de berbecuţ afumat, muşchiuleţ de porc şi de vită afumat.

Din Ardeal, producătorii de la societatea Larapinta, cu sediul în Sfântu Gheorghe, vor aduce ceafă de porc a la Chilieni, cârnaţi cu boia, cotlet de porc, piept de porc, carnaţi tradiţionali a la Chilieni, salam de casă şi salam cu boia.
‘Produse tradiţionale pe la care le aducem la târgul de la Agronomie sunt din zonele locuite de maghiari, a căror tradiţie s-a păstrat din cele mai vechi timpuri, reţetele fiind transmise din generaţie în generaţie. Ingredientele utilizate pentru gust şi aromă sunt numai produse naturale tradiţionale, folosite în proporţii optime pentru obţinerea savorii inconfundabile a preparatelor. Condimentate cu piper, chimen, usturoi şi boia, sărate şi lăsate la maturat într-un ciubăr confecţionat din lemn de esenţă tare, afumate în curent de fum, prin arderea rumeguşului din lemn de fag, produsele tradiţionale sunt lăsate la uscat timp de 14 zile. La realizarea produselor tradiţionale nu sunt folosiţi aditivi si adausuri alimentare’, spune Lorentz, reprezentantul firmei Larapinta.

Pentru duminică, meşterul bucătar Pervin va prepara o fasole la ceaun cu tarhon şi ghimbir, piper şi foi de dafin.

De la standul dobrogean, bucureştenii pot cumpăra scrumbie sărată de Dunăre, hamsie, bragă de la Agigea, un vin Pelin şi renumitele produse tradiţionale – ruladă de berbecuţ Merinos de Palace, cârnaţi patricieni şi cârnaţi dobrogeni cu boabe de muştar.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.