– dezastrul provocat de incendiu, sub lupa anchetatorilor – conform unor estimari, pagubele se ridica la peste un milion de euro
Incendiul devastator de la firma buhuseana DEMECO a stat ieri sub atentia specialistilor de la Garda de Mediu si a unei comisii constituita de I.P.J. Bacau si I.S.U. Bacau. Cei de la Garda de Mediu au fost vazuti efectuând masuratori ale toxicitatii solului si aerului.
Ancheta fiind in derulare, declaratiile oficiale privind cauza accidentului lipsesc. Se crede ca o cauza probabila a incendiului ar fi autoaprinderea (efectul de lupa). Un butoi cu substante inflamabile ar fi declansat infernul.
Exploziile foarte puternice, care au durat peste trei ore, au avut ca efect si faptul ca unele resturi de materiale au fost proiectate la o distanta de peste 250 m. Camerele de luat vederi ale firmei sunt scrum. Unii incearca sa obtina inregistrari video realizate prin satelit. Cert este ca si ieri ruinele firmei mai fumegau, câteva masini de pompieri continuau sa stinga focul.
Starea de spirit a buhusenilor este inflamata rau.
sursa: http://www.desteptarea.ro/cum-s-a-declansat-infernul-de-la-buhusi/