Auditul Curţii de Conturi realizat la Consiliul Judeţului Galaţi pentru anul trecut scoate la lumină câteva abateri. Mai exact, 11.
Una dintre acestea se referă la faptul că CJ nu a finalizat procedura de preluare în domeniul public al judeţului a imobilului din Târgu Bujor unde funcţionează spitalul oraşului, deşi iniţiase procedurile în decembrie. În 2014-2015, CJ a alocat ilegal aceluiaşi spital suma de 345.610,11 lei, reprezentând transferuri din bugetul local pentru finanţarea cheltuielilor curente, suma de 50.000 de lei reprezentând finanţarea unor cheltuieli de capital, precum şi suma de 792.000 lei pentru investiţii în centrala termică şi reţele exterioare. Deşi au fost recepţionate în noiembrie 2014, clădirea centralei termice, reţelele exterioare şi centrala termică efectivă nu au fost înregistrate în evidenţele financiar-contabile ale CJ. Valoarea estimativă a abaterii constatate de Curtea de Conturi este de 1.910.972, 61 lei, din care 1.565.362,5 lei, reprezintă valoarea imobilului (clădire şi teren), bunuri care aparţin Consiliului Judeţului, dar nu au fost înregistrate în documentele financiar-contabile ale instituţiei. Suma de 345.610,11 lei reprezintă totalul valorii sumelor alocate prin transfer din bugetul CJ către spitalul localităţii, fără respectarea prevederilor legale.