Iarna ucigaşă: peste 193 de accidente în 2011, șapte persoane au decedat
În primele nouă zile ale anului, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate 193 de accidente rutiere în care şi-au pierdut viaţa şapte persoane, iar alte 91 au fost grav traumatizate. Majoritatea accidentelor sunt urmare a vitezei excesive şi a conducerii automobilului în stare de ebrietate.
Doi copii din oraşul Glodeni au rămas orfani de Crăciun
Un grav accident rutier ce a luat viaţa a două persoane nevinovate a şocat şoferii care conduceau la acea oră pe traseul Chişinău-Bălţi. Tragedia s-a produs lângă satul Fiodorovca din raionul Orhei. O maşină de marca Volvo a încercat să depăşească o căruţă, dar a lovit frontal un autoturism Renault Clio, care venea pe contrasens. Din cauza impactului puternic, ambele maşini s-au transformat într-un morman de fier. Două persoane, soţ şi soţie, care se aflau în Renault au murit pe loc. Soţii Cojocaru, originari din oraşul Glodeni, aveau copii, care au rămas acum orfani.
A murit la 24 de ani
Un alt accident rutier grav a luat viaţa unui tânăr de doar 24 de ani. Nenorocirea a avut loc a doua zi de Crăciun, după miezul nopţii în satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi. Din motive încă necunoscute pentru poliţişti, şoferul automobilului a pierdut controlul volanului şi s-a tamponat violent într-un copac. Tânărul nu a mai putut fi salvat, el a murit la faţa locului.
Poliţia rutieră atenţionează şoferii să respecte regulile de circulaţie pentru a evita alte tragedii, mai ales că, în ultimele zile, riscul accidentelor este sporit din cauza poleiului şi a ceţii.
timpul.md