NationalUltima ora

Asiguratorii pun viaţa şoferilor în PERICOL: Cer service-urile să repare piesele avariate, nu să le SCHIMBE

Peste 90% dintre societăţile de asigurări din România au început, în ultimii doi ani, să emită soluţii tehnice de reparare a unor piese care de fapt ar trebui înlocuite, fenomenul înregistrându-se mai ales în cazul barelor din plastic, fapt care constituie o operaţie ilegală, neconformă şi care pune în pericol siguranţa rutieră, arată Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), într-un comunicat.

„Asigurătorii români apelează la astfel de soluţii tehnice pentru că repararea unei bări costă aproximativ 100 de lei, pe când achiziţia uneia noi costă între 800 şi 2.500 de lei, în funcţie de marca maşinii. Decizia de a repara respectivele piese cu scopul de a reduce costurile de despăgubire a devenit sarcină de serviciu pentru inspectorii de daune, angajaţi ai societăţilor de asigurări, funcţionari care nu poartă niciun fel de răspundere pentru aceste soluţii tehnice aberante, cu grave consecinţe asupra siguranţei în trafic atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru pietoni. Aceste piese, atunci când sunt reparate (lipite), îşi pierd caracteristicile necesare de elasticitate şi preluare a şocului în cazul unui impact. Producerea unui accident cu un pieton care este lovit cu o maşină astfel reparată poate face diferenţa dintre un accident cu vătămare corporală şi ucidere din culpă”, se arată în comunicatul citat.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/asiguratorii-pun-viata-soferilor-in-pericol-cer-service-urile-sa-repare-piesele-avariate-nu-sa-le-schimbe_227121.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button