Bataia de joc la care a fost supus Iasul de Guvern i-a consternat pe sefii Consiliului Judetean. Sefa PDL Iasi pare sa traiasca pe alta lume, vazind bani acolo unde nu exista. „Nichita si toata echipa sa isi dea demisia. Vin eu primar si aduc mai multi bani”, spune senatorul Mihaela Popa. Deputatul Daniel Oajdea acuza lipsa de cooperare a municipalitatii.
Fondurile alocate pe „ochi frumosi” de Guvern au fost principala tema de discutie la sedinta de joi a Consiliului Judetean. Alesii judeteni au avut de inclus in buget 1,2 milioane lei. Suma este insa una extrem de mica in comparatie cu fondurile alocate de Guvern catre alte autoritati in ultima perioada. Judetul Iasi, unul dintre cele mai mari din tara, a ajuns la coada clasamentului facut in functie de alocarile de fonduri guvernamentale.
„Acest Guvern este ridicol si incompetent. Am constatat cu totii ca in alte judete s-au alocat sume mult mai mari, iar noi sintem obligati sa impartim aceste firimituri. Daca va fi la fel in 2011, propun sa schimbam regulamentul Consiliului Judetean, pentru a economisi din cheltuielile facute cu deplasarile, cu organizarea sedintei. Putem vota prin telefon. Altfel, ajungem ca aceste cheltuieli sa fie mai mari decit sumele alocate”, a spus vicepresedintele Consiliului Judetean, social democratul Constantin Adascalitei.
El a fost pus la punct imediat de seful Consiliului Judetean. „Noi am pierdut bani de la Guvern. Am primit fonduri si a trebuit sa le dam inapoi. Ce ar fi fost acum sa primim mai multi bani si sa nu ii putem cheltui? Nu sinteti niste sfintisori. Pe buna dreptate, sint nemultumit de repartizarea banilor, dar asta este situatia. Dezbinarea nu va duce niciodata la dezvoltare. Poate spune cineva ca noi nu sintem capabili sa cheltuim, poate altii sint. Din pacate, orgoliul in Moldova este supradimensionat. La Suceava si Neamt reusesc sa faca o unitate intre toti parlamentarii. La noi, nici macar in cadrul aceluiasi partid nu avem unitate”, a precizat Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean.
Popa: „Vin eu primar si aduc mai multi bani”
Sefa organizatiei judetene a PDL nu pare sa observe evidenta din ultimele decizii ale Guvernului. „Vin bani la Iasi. Au venit in aceasta perioada de criza mai mult decit de obicei. Acum s-au alocat pentru unele obiective, dar si Iasul a primit pentru Filarmonica, pentru soseaua de centura, pentru scoli. Aceste lucruri nu se vad. Iasul a primit cele mai multe fonduri pentru scoli dintre municipiile din tara pe ultima hotarire de Guvern. La CET este vorba despre un management prost. Primarul Nichita nu a facut nimic la CET. Nu trebuie sa vina Guvernul sa plateasca salarii de sute de milioane de lei la CET. Nichita si toata echipa sa isi dea demisia. Vin eu primar si aduc mai multi bani. Nichita a fost la guvernare. De ce nu a sters atunci datoriile CET? Sa se dea la o parte. Nu poti rezolva acum ce nu a facut el zece ani. Tot ce a atins el s-a ofilit”, a afirmat senatorul PDL Mihaela Popa, sefa organizatiei judetene a partidului.
Ea a adus in discutie si cele 111 milioane de euro de care va beneficia Iasul ca pol de crestere. Fondurile europene se aloca insa de proiecte realizate de municipalitate, iar demersurile privind polul de crestere sint incepute de citiva ani. In plus, poli de crestere sint si municipiile Brasov si Cluj Napoca. Clujul are la dispozitie 82,4 milioane euro, iar Brasovul 74,3 milioane euro. Sumele au fost alocate invers proportional cu gradul de dezvoltare al fiecarei zone. „In unele cazuri Iasul nu a avut proiecte. Sa fi vrut sa se aloce mai multi bani si nu era pentru ce. Este situatia bazelor sportive din mediul rural. Acolo s-a achitat tot, dar in 2007 nu s-au depus mai multe proiecte. La fondurile pentru echilibrare, au fost comune care au spus ca nu au nevoie de bani. Este cazul Primariei Miroslava”, a explicat Popa.
Alti reprezentanti ai PDL recunosc insa ca diferentele intre sumele alocate sint prea mari. „Aceasta impartire a fondurilor arata clar consideratia avuta de cei de la centru pentru organizatia judeteana. Unde sint organizatii care nu conteaza se da maruntis. Nu poti aloca asa fondurile. Atunci cind parlamentarii sint solidari in genunchi cu Guvernul, asa se intimpla. Inteleg de ce nu se dau bani la Primarie. Gheorghe Nichita are alte interese decit cele ale orasului. Isi bate joc de banii pe care ii are. Nu inteleg insa de ce nu se dau bani pe obiective. Voi face un material cu fondurile alocate si voi solicita Guvernului sa aloce bani in contrapondere la Iasi, pe obiective”, a anuntat deputatul PDL Daniel Oajdea.
El a criticat ieri si colaborarea cu autoritatile locale in ceea ce priveste atragerea de fonduri guvernamentale. „Pot demonstra aceste lucruri cu documente. Am vrut sa propun amenajarea unei baze sportive in zona Cicoarei. Am spus ca se pot aduce bani de la Guvern, dar de la Primarie mi s-a spus ca nu este gata cadastrul general si nu pot aloca un teren pentru aceasta baza. Am vrut sa aduc bani pentru parcuri, dar mi-au spus ca au alte obiective. Cum sa ma bat eu cu altii, cind eu am refuz in scris de la Primarie?”, a completat Oajdea.
In ultima jumatate a lunii decembrie Guvernul a emis mai multe hotariri prin care a impartit aproape 500 milioane lei. Reporterii „Ziarului de Iasi” au contabilizat sumele alocate prin 12 astfel de hotariri, iar rezultatul a fost unul total in defavoarea iesenilor.
In topul autoritatilor care au primit sume enorme de la Guvern se numara localitati cu filiale puternice ale PDL. Astfel, spre judetul Cluj s-au directionat 72,6 milioane lei, catre judetul Brasov 60,6 milioane lei, catre judetul Arad 38,2 milioane lei, catre judetul Suceava 17,8 milioane lei, in timp ce la Iasi vor ajunge doar 8,2 milioane lei.
Pe baza sumelor alocate, Iasul este undeva la mijlocul unui clasament cu toate judetele tarii, fiind depasit si de judete precum Harghita, Vaslui, Tulcea, Vilcea, Covasna, Neamt, Bacau, Mures.
Fondurile vizeaza domenii diferite, de la sistemul de termoficare si pina la investitii punctuale, precum cele 60 milioane lei pentru amenajarea unui stadion la standarde internationale la Cluj.
ziaruldeiasi.ro