spot_img
spot_img
7.4 C
Vaslui
16-dec.-2024

Bârlãdeni care ne fac cinste: Cãtãlin Vrabie, dr. lector universitar, alpinist si scriitor!

- Advertisement -

MÂNDRI Printre bârlãdenii care fac cinste orasului natal, în care pãrintii si rudele încã mai locuiesc, se numãrã si asistent universitar dr. Cãtãlin Vrabie. Vom putea sã-l prezentãm mai bine sâmbãtã, 16 mai, cu ocazia Zilelor Culturale ale Bârladului, când la Teatrul “V.I. Popa” din Bârlad se va lansa cartea scrisã de Cãtãlin Vrabie “Pierdut în Nela & Ladakh”. Lansarea va avea loc la orele 9.30, în foaierul teatrului bârlãdean. Va fi extrem de interesant, pentru cã bârlãdeanul Cãtãlin Vrabie a fost de multe ori în Nepal, acolo unde a avut recent loc un cutremur devastator, care a speriat planeta, iar câtiva alpinisti români, prietenii lui Cãtãlin, au trecut razant pe lângã moarte, fiind surprinsi de avalansele teribile de pe Everest.

Bârladul are valori încã necunoscute de publicul larg. Si nu este drept, pentru cã aceste valori, tineri plecati din familii care si-au dus traiul, mai bine sau mai rãu, în acest oras, meritã sã fie cunoscuti pentru a fi dati ca exemplu viitoarelor valori, încã elevi acum. Ne-am decis sã vã prezentãm, cât se poate de des, oamenii frumosi si care au reusit în viatã, trecând prin greutãti inimaginabile, sau nu, dar care duc departe, spre culmile performantei si succesului în carierã, numele de Bârlad. Astãzi vã facem cunostintã cu asistentul universitar dr. Cãtãlin Vrabie, de la Facultatea de Administratie Publicã din cadrul SNSPA (Scoala Nationalã de Studii Politice si Administrative) Bucuresti. Are 37 de ani si a reusit performanta sã ajungã cadru didactic universitar, sã ajungã pe Mont Blank si sã scrie mult: cãrti de specialitate, foarte apreciate de cei care le studiazã si trei cãrti – jurnale, de cãlãtorie.

Doctorat în Stiinte Administrative

Cãtãlin Vrabie este cadru didactic universitar pentru discipline de IT precum Baze de date, Operare si programare software, e-Administratie etc. Principala responsabilitate a lui constã în relationarea cunostintelor academice cu abilitãtile practice necesare instruirii actualilor si viitorilor angajati în structurile Administratiei Publice din România – studenti ai Facultãtii de Administratie Publicã, în domeniile mentionate mai sus. De asemenea detine un doctorat în Stiinte Administrative cu teza “Cresterea transparentei în Sectorul Public prin E-guvernare” în care pune accentul pe rolul IT-ului în dezvoltarea armonioasã a Sectorului Public din tara noastrã. Numeroasele participãri cu lucrãri la conferintele nationale si internationale îl certificã drept un bun specialist în domeniile de competentã, fiind membru al panelurilor de lucru al conferintelor EGPA (European Group for Public Administration) si NSIPAcee (Network of Institutes and Schools of Public Administration in Central and Eastern Europe).

Alpinistul Cãtãlin Vrabie

Dacã veti veni sâmbãtã, 16 mai, la orele 9.30, în foaierul Teatrului “V.I. Popa” din Bârlad, nu veti regreta. Va fi lansarea ultimei cãrti – jurnal de cãlãtorie, scrisã de dr. Cãtãlin Vrabie si anume “Pierdut în Nepal&Ladakh”. Veti afla din acest jurnal multe despre peripetiile trãite de el în Nepal, printre nepalezi, profesorul dr. Vrabie comunicând detalii extrem de interesante, fapte de viatã absolut de necrezut pentru civilizatia europeanã. Îndrãgostit de alpinism, Cãtãlin Vrabie scrie despre tãri în care a cãlãtorit, oferã informatii utile, scrise cu umor, spirit de observatie si o profundã cunoastere a naturii umane. Prima datã, a urcat în 2004 pe muntele Elbrus în Caucaz, care are 5462 de m. A urcat pe Mont Blank si Matterhom, a fost în India, Rusia, Cauzaz; o pasiune care a fost sustinutã de pãrinti, de sotie si de fiica sa de cinci ani, care-l asteaptã cu nerãbdare sã vinã din cãlãtoriile sale de pe muntii planetei. Nu ratati, sâmbãtã, 9.30, Teatrul “V.I. Popa” din Bârlad!

“Într-adevãr, asa cum a zis Buddha <<Dacã te opresti si realizezi cât de perfect este totul, îti vei lãsa capul pe spate si vei zâmbi privind cerul>>. Lucrarea <<Pierdut în Nepal & Ladakh>> este o cãlãtorie cãtre locuri care mã cheamã. Am trecut a doua oarã granita Indiei, de data asta în Kashmir. Am fost la Hemis, prin locurile pe unde, spun legende locale de sorginte crestin-nestorianã, ar fi ajuns Iisus (Isa), considerat, de unii, Mesia, cuvânt legat de rãdãcina arabã <<MSH>>, cu sensul <<mãsurã>> si <<purificare>>. <<India si Nepalul ascund locuri care îl cheamã, parcã, pe ucenicul nostru cãlãtor, locuri în care, asa cum mi-a mãrturisit, va reveni, cu sigurantã, într-o continuã ascensiune pe Calea cunoasterii, darsána. Va ajunge acolo într-un viitor în care Yuz Asaf, Gilgit, Srinagar, Templul local al lui Solomon vor fi pagini descifrate din cartea umanitãtii.>> – cum spune Irina Airinei în posfata cãrtii. Pentru cei mai multi, coborârea în Kathmandu dintr-un avion plecat dintr-un oras european, poate fi socantã. Aglomeratia, mirosul, gãlãgia pot încinge spiritele – ni se ard senzorii… Nivelul nostru de tolerantã la acest infern este mult prea scãzut. Indiferent, însã, de nivelul de stres la care ajungem stând blocati în trafic într-un taxi, la gradul de poluare pe care suntem nevoiti sã-l suportãm, la aglomeratia de pe strãdutele înguste care strãbat orasul sau la hãrmãlaia ricsarilor… metropola (ca, de altfel, întreaga tarã) este uimitoare si, în aceeasi mãsurã, obositoare. Vã invit astfel la o cãlãtorie, mai întâi prin intermediul fotografiilor si povestirilor, apoi a lecturii si, poate, apoi, la o cãlãtorie a voastrã prin lumea aceasta mare, mare si deosebit de frumoasã”, povesteste dr. Cãtãlin Vrabie, despre cartea care va fi lansatã cu ocazia Zilelor Culturale ale Bârladului, pe 16 mai.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.