Chiar dacă se află cu un picior în groapă, SC Termica SA continuă să dea mari bătăi de cap administraţiei locale. Nu mai departe de ziua de ieri societatea de termoficare a câştigat un proces cu Primăria Suceava, dar soluţia încă nu este definitivă.
Tribunalul Suceava a admis acţiunea formulată de SC Termica SA şi a obligat Primăria Suceava la plata sumei de 2,5 milioane de lei. Suma reprezintă un rest din cele 10 milioane de lei cu care trebuia majorat capitalul social al societăţii de termoficare în baza unei hotărâri de Consiliul Local din februarie 2013.
Iniţial, Primăria Suceava a virat suma de 3,5 milioane de lei, iar diferenţa de 6,5 milioane de lei trebuia virată până pe 31 decembrie 2013. Până la începutul acestui an s-au mai virat încă 4 milioane de lei, iar Primăria Suceava a fost notificată de mai multe ori pentru a plăti şi diferenţa de 2,5 milioane de lei.