spot_img
spot_img
6.6 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sărbători de coșmar la spitalul din Bârlad

- Advertisement -

URGENȚE MULTE Începând de vineri, 10 aprilie și până astăzi la orele 9.00, la spitalul bârlădean au fost peste 300 de prezentări la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU), 75 de pacienți fiind internați. Cel mai bun lucru a fost că, la secția Pediatrie, nu s-a prezentat niciun caz grav, copiii adușți la spital având simptome ușoare de viroze, fără a necesita internări. La adulți însă, au fost multe cazuri complicate, mergând de la accidente ușoare, mușcături de animale, agresiuni și bețivi cât încape.

La CPU Bârlad, în noaptea de Înviere, au fost două agresiuni- un bărbat de 58 de ani, Mihai F., din Fruntișeni și unul din Tutova, Marin G., de 25 de ani, cu TCF și fractură antebraț drept, restul cazurilor mai grave fiind în prima zi de Paște. Din satul Hrească, comuna Coriești, ambulanța a a adus pe 12 aprilie, la orele 18.30, un bețiv de 46 de ani, Găman F., care a refuzat internarea dar nu și tratamentul, plus transportul gratuit cu ambulanța, pe banii contribuabililor bârlădeni. Tot pe 12 aprilie, a fost adus la CPU, la orele 10.00, un copil de trei ani, din București, care, aflat la bunici de Paște, întro clipă de neatenție a părinților, a înghițit o bucată de sticlă. Nu a fost necesară internarea, copilul fiind în afară de pericol. La orele 8.47, a fost adus din comuna Perieni, Ion M., de 39 de ani, care, aflat la un grătar, a suferit arsuri grave, pe 5% din față, arsurile fiind de gradul II-III. Ghinionistul grataragiu a rămas internat la secția de chirurgie plastică din cadrul spitalului bârlădean. N-au lipsit agresiunile nici în prima zi de Paște: doi frați din Murgeni Sandu I. și Sandu M., de 28 și 25 de ani, care au ajuns pe 12 aprilie, la orele 12.30 și 13.00, la CPU Bârlad cu policontuzii, adică și-au adminsitrat o bătaie frățească unul altuia. Nu au fost internați ci doar plimbați cu ambulanța de la Murgeni la Bârlad, unde au refuzat internarea. Tot pe 12 aprilie, după amiază, a ajuns la CPU cu o entorsă interioară și exterioară la glezna dreaptă, un cetățean de 41 de ani, Costel S., din comuna Tutova, sat Vizureni, entorsă căpătată în urma unei agresiuni. Un caz ciudat, dar fără o gravitate ridicată, a fost al unei femei de 48 de ani, din Suceava, venită la rude de Paște. Aceasta a ajuns la CPU pe 12 aprilie, fiind diagnosticată cu plagă mușcată de căpușă, la sânul drept. Căpușa „hapsână” a fost extrasă la CPU, femeia plecând acasă, fără a necesita internarea. De departe cel mai grav caz din prima zi de Paște a fost al unui bârlădean de 59 de ani, Cezar L., care a ajuns în stare foarte gravă la CPU, la orele 14.30, adus cu ambulanța. Cezar L. a suferit un stop cardio respirator la domiciliu, iar medicii de la Ambulanța Bârlad au reușit să-l resusciteze. Bârlădeanul este internat la ATI Reanimare, fiind în comă post resuscitare, cu observație de intoxicație etilică acută. Adică, pe românește, mort de beat! Numai că, de această dată, alcoolul consumat în exces s-ar putea chiar să-i fie fatal, pentru că bârlădeanul nu s-a trezit încă din coma alcoolică ce i-a provocat stopul cardio respirator.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.