LANSARE…Profesorul de istorie Constantin Focsa de la Scoala Gimnazialã “Stefan cel Mare” Vaslui a lansat o lucrare ineditã “Imaginea evreilor în Vasluiul interbelic în memoria colectivã”, tema fiind una nouã în peisajul istoriografic românesc atât prin spatiul propus pentru cercetare, dar si prin faptul cã este o îmbinare armonioasã între imagologia etnicã, istoria oralã si istoria minoritãtilor.
Lansarea, care a avut loc la Biblioteca Judeteanã “Nicolae Milescu Spãtarul” Vaslui, i-a adus laolaltã pe Gelu Bichinet, directorul institutiei, profesorul Dan Ravaru, Laurentiu Chiriac, venit din partea Muzeului Judetean “Stefan cel Mare” si, nu în ultimul rând, de la eveniment nu putea lipsi autorul, profesorul Constantin Focsa. Pentru a afla cum a fost receptatã imaginea evreilor în cultura traditionalã româneascã, autorul s-a folosit de presã si de cãrtile vechi ale fondului documentar al Bibliotecii Judetene, Muzeului de Istorie al judetului Vaslui sau ale Directiei Judetene a Arhivelor, dar mai ales s-a bazat pe mãrturiile orale. Interesant este faptul cã pentru realizarea interviurilor au fost selectati elevi, membri ai cercului de istorie “Arcasii lui Stefan” din scoalã, copii din clasele a VI-a, a VII-a si a VIII-a care au dovedit si dovedesc interes pentru istorie. Acestia au obtinut mãrturii orale de la români din târgurile si târgusoarele în care au trãit familiile de evrei, dar si în cele în care componenta rromã este semnificativã. Astfel, intervievatii au fost din Valea Târgului – Brodoc, Laza, Ivãnesti, Pungesti, Bãcesti, Negresti, Bârlad – si cei mai multi din Vaslui. “Studiul s-a realizat ca urmare a initiativei Institutului de Istorie Oralã din Cluj-Napoca si a efortului elevilor Scolii nr. 5 Vaslui, si vine în prelungirea unor preocupãri mai vechi care îsi gãsesc în zilele noastre cadrul adecvat pentru o cercetare metodicã nepãrtinitoare, debarasatã de influentele politice nefaste, în pofida precaritãtii izvoarelor si bibliografiei aferente.”, a declarat Constantin Focsa. Pe lângã cele douã capitole si concluziile trase la final, în carte sunt cuprinse la “Anexe” toate interviurile pe care elevii le-au luat. “Pentru tinerii din Vaslui prezenta evreilor este ceva de domeniul istoriei. Foarte putini tineri stiu cã aici, pe Cãlugãreni, mai sunt doar câteva case care dau drept în stradã, astfel ca cetãteanul sã se împiedice si sã intre în magazin. Tinerii de astãzi stiu foarte putine despre sinagoga din spatele <<Select>>-ului, dar stiu probabil mult mai multe despre restaurantul <<Enigma>>, în spatele cãruia se aflã cimitirul evreiesc. Ar fi de dorit ca din când în când sã facem câte o trecere în revistã a ceea ce a însemnat Vasluiul, a ceea ce a reprezentat traiul în comun si cu sigurantã am fi mult mai buni si mult mai toleranti cu cei din preajma noastrã”, a declarat Gelu Bichinet la lansarea la care au participat pe lângã dascãli si un numãr mare de adolescenti.
Ce spun vasluienii
Temele principale ale interviurilor au fost: cadrul istoric si social, oraganizarea- comunitatea si institutiile evreiesti, institutiile de scolarizare, înfãtisarea evreilor, viata de zi cu zi, legile Kashrutului, sãrbãtorile, relatiile interetnice, strategiile matrimoniale si ocupatiile evreilor. Redãm câteva din rãspunsurile pe care le-au dat cei intervievati. În ceea ce priveste educatia si institutiile de învãtãmânt Liviu-Victor Pulcher spune cã “Stiau carte, cã doar aveau scoalã…Copiii erau trimisi la scoalã devreme, de la vârsta de 3, 4 ani, cum merg la noi la grãdinitã, si învãtau sã scrie si sã citeascã în limba ebraicã si dupã aceea învãtau si rugãciunea acolo. Deci, populatia era alfabetizatã în ambele dialecte: Idis si ebraicã”. Despre vestimentatie Angela Bucur îsi aminteste “Îmbrãcãmintea lor era variatã, la fel ca la toate etniile din Bãcesti. Cei religiosi purtau pãlãrii si caftane negre, femeile se îmbrãcau decent.” La întrebarea “Cum erau casele evreilor?”, martorii apeciazã cã erau case tip “vagon”, numai cã ei nu aveau icoane, aveau alte obiecte de cult evreiesc: “Una lângã alta, lipitã perete în perete si mergeau d’ici o sutã, douã de metri numai case. Si erau 10, 15 familii, fiecare ave’ case, nu ca la noi, ei aveau case tip <<vagon>>, casele aveau intrarea direct din stradã, jos prãvãlie, iar în spate sau la etaj se locuia.”, spune Pascal Romeo. Un alt martor, Pavel D. Constantin, relateazã cã sâmbãta treburile casnice erau fãcute de servitori sau crestini :”Eu zic cã a avut fiecare câte o, cum se spune la noi, bona, slugã (râde), avea fiecare câte un om de încredere acolo. Adicã, cum are acum astia tãti bonã la copii, la asta, asa aveau si ei câte unul care le fãce’ focu’, mâncarea…” Despre ocupatii un intervievat spune cã “Ocupatiile erau diverse. Bancheri, medici, farmacisti, avocatii erau oamenii de sus. Apoi urma masa comerciantilor, care vindeau, cumpãrau. Erau si meseriasi evrei, de exemplu croitori, tinichigeri, însã putini. Mai mult de jumãtate se ocupau cu comertul.” Concluzia pe care o trage autorul în urma interviurilor este cã legãtura dintre evrei si concetãteni era conditionatã în mare mãsurã de istoricul relatiilor anterioare, de interese, de educatia primitã în familie si de influentele celor din jur. Surprinzãtor, cei mai multi martori regretã plecarea evreilor din comunitãtile locale, simtindu-le lipsa dupã ce au fost “deportati”. Acest lucru demonstreazã cã antisemitismul nu a fost unul accentuat comparativ cu cel manifestat în alte târguri românesti. O femeie de etnie rromã, Stirbu Aurica, ce a fost crescutã de o familie de evrei pânã la 18 ani a declarat cã “Dupã ce au plecat evreii, noi am dus o viatã foarte grea”, în timp de Amariei Maria, în vârstã de 89 de ani, a mãrturisit cã: “Dintr-ânsii di care o trãit cu românii mamã, bine, s-o sâmtât, cî s-ajuta evreii cu românii plus cî iei cumpãra de la români, românii cumpãra si n-aveu, materiale, cumpãra de la dânsii. S-o înteles bine, s-o înteles bine.”
