LUMINA Astãzi, 6 ianuarie, prãznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartã si denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, termeni care provin din limba greacã si înseamnã “arãtare”, “descoperire”. De ce arãtare sau descoperire? Pentru cã în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat în chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatãl a mãrturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gurã de Aur spune: “Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a nãscut, ci când S-a botezat”. Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sãrbãtori crestine de peste an, este cunoscutã în Moldova si Bucovina dupã denumirea de Boboteazã, iar în Banat si Transilvania denumirile variazã de la Boteazã, Botez pânã la Apã – Boteazã. Sãrbãtoarea se bucurã de un cult deosebit în Moldova, acolo unde oamenii, de veacuri, au grijã sã respecte o sumedenie de traditii si obiceiuri legate de aceastã zi.
Sãrbãtoarea Bobotezei este amintitã din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. Mentionãm cã în primele secole, Boboteaza era sãrbãtoritã împreunã cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV lea, cele douã sãrbãtori au fost despãrtite: 25 decembrie fiind data stabilitã pentru prãznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.
Boboteaza, ziua în care Hristos S-a descoperit lumii
Afarã de cele grãite de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a sãvârsit nicio minune si nu a rostit niciun cuvânt retinut de evanghelisti. Începând cu Botezul Sãu, Hristos iese din umbrã si începe sã propovãduiascã. A primit botezul la 30 de ani, vârsta maturitãtii la evrei. Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sã-L boteze, nu pentru cã avea nevoie de curãtire de pãcate, cãci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Cã Mântuitorul nu a venit sã primeascã iertare de pãcate de la Ioan, reiese si din faptul cã botezul lui Ioan îl ajutã pe om sã constientizeze starea pãcãtoasã, însã, nu oferea iertarea. De aceea se si spune cã era “spre iertarea pãcatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducã Hristos. Botezul Mântuitorului reprezintã momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseserã zãvorâte pentru om si pentru întreaga creatie. Prin cuvintele din rugãciunea cititã la Boboteazã: “Astãzi firea apelor se sfinteste…”, nu trebuie sã întelegem cã harul lui Dumnezeu se pogoarã în timpul slujbei de sfintire a apei peste toatã apa care existã în diverse locuri, ci doar peste apa pregãtitã din timp pentru acest lucru.
În Botezul Domnului stau începutul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin
Acceptând sã Se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam si a început astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sã curete, ci au fost ele însele purificate. Hristos a curãtit prin cufundarea Sa în Iordan, creatia întinatã de cãderea omului în pãcat si a înlãturat puterea Satanei. Astfel, ritualul Botezului crestin repetã aceste momente, care semnificã trecerea dintr-o etapã existentialã în alta: el se deschide cu lepãdãrile, menite sã alunge puterea Satanei si se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.
Traditii si obiceiuri de Boboteazã
Potrivit etnografului Ion Ghinoiu, la Boboteazã, cei doi rivali calendaristici, lupul si calul, primul stãpân peste iarnã, iar al doilea peste varã, luptã pentru o cauzã comunã: izgonirea diavolului. În traditia popularã, ajunul Bobotezei era si un moment bun pentru a observa anumite semne ale naturii, astfel încât sã se stie dacã anul agrar urmãtor va fi unul rodnic sau nu. Astfel, exista credinta cã dacã în ziua de ajunul Bobotezei era burã pe pomi, vor fi poame multe, iar dacã picurã din streasinã, va fi vara ploaie. Totodatã, dacã în ziua de Boboteazã va bate crivãtul, vor fi roade la bucate. În Frãtãutii Noi, judetul Suceava, în ajunul Iordanului se pune în geam, la încoltit, grâu. Dacã acesta rãsare bine, gospodarul va avea bunã recoltã în acel an. Totodatã, Boboteaza era un prilej bun de a previziona cum va fi vremea. Oamenii satelor obisnuiau sã spunã cã pânã la Boboteazã cãldura-i pe vãi si frigul pe dealuri, iar de la Boboteazã frigul se scoboarã la vãi si cãldura se urcã la dealuri. De asemenea, în popor se spune cã în noaptea Bobotezei ouãle de corb plesnesc sub puterea gerului si puii de corb întind aripile si zboarã. O altã credintã întâlnitã în popor este aceea cã în ajunul Bobotezei cerurile se deschid, iar animalele pot vorbi între ele. În ziua de ajun sunt interzise certurile în casã si nu se dã nimic cu împrumut.
Pregãtirile pentru Iordan
Odatã ziua de ajun trecutã, dupã ce preotul a trecut prin fiecare casã sfintind agheasma si binecuvântând oamenii, femeile încep a se pregãti pentru participarea la slujba sfintirii apei de a doua zi. Adicã se pregãtesc sã meargã “la Iordan”, cum se zice în popor. Pentru aceasta, în fiecare casã se pregãteste vasul cu care va fi adusã acasã agheasma dupã slujba de Boboteazã. “În ziua de ajun, fetele pregãtesc cana cu care or sã meargã dupã agheasmã. Îi fac cruciulite de cearã si o împodobesc cu ghirlande de berbenoc (n.r. – varietate de saschiu, plantã cu proprietãti medicinale) poleit cu flori, iar la toartã leagã în crucis lânã rosã. Tot atunci pregãtesc lumânarea pentru Iordan, numitã troitã; cu aceasta în mânã asistã la sfintirea Apei. Troita se face astfel: iau o lumânare mare, lângã care lipesc, la mijloc, o cruce de lemn simplã, o leagã bine, iar împrejur pun busuioc, spice, mãciulii de mac, flori uscate, cãline si fac un mãnunchi mare, astfel cã crucea nu se va vedea deloc”, consemneazã etnografii.
