Furnizarea căldurii şi apei calde în municipiul Suceava ar putea fi din nou întreruptă, de luni dimineaţă, pe termen nelimitat, din cauza datoriilor imense acumulate producătorul de energie termică.
Printr-o adresă oficială transmisă ieri de firma Bioenergy Suceava, care gestionează noua centrală termică, pe biomasă, către Termica Suceava, dar şi conducerii Primăriei Suceava şi Consiliului Local Suceava, se solicită plata urgentă, până pe 7 noiembrie, a restanţelor acumulate pentruenergia termică furnizată, în valoare de aproape 17 milioane de lei (4 milioane de euro).
În caz contrar, de săptămâna viitoare, sucevenii nu vor mai avea căldură şi apă caldă, pentru că centrala îşi va sista din nou activitatea, la fel cum s-a întâmplat în data de 7 octombrie, din cauza lipsei de combustibil (biomasă).
„Dat fiind cuantumul şi vechimea creanţelor datorate, în data de 9 noiembrie 2014 vom fi nevoiţi să reînchidem centrala, fapt de care Termica Suceava este singură şi deplin răspunzătoare şi de natură să afecteze nu doar interesele noastre, ci şi pe cele ale locuitorilor municipiului, beneficiarii finali ai serviciului furnizat, în plin sezon toamnă-iarnă”, se arată în adresa trimisă de Bioenergy.
În municipiul Suceava sunt aproximativ 21.000 de consumatori racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, care ar fi afectaţi de oprirea centralei termice.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-11-06/Peste-20000-de-familii-la-un-pas-de-a-ramane-din-nou-fara-caldura-si-apa-calda#ixzz3IMqrGHU5