spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Profesorul Clit, sanctionat cu 5% din salariu, pe sase luni, pentru accidentul în urma cãruia 12 elevi au ajuns la spital!

- Advertisement -

DECIZIE Consiliul de Administratie al Colegiului National “Cuza Vodã” Husi a decis sanctiunea ce i se va aplica profesorului de istorie, Costin Clit, în urma incidentului petrecut în luna mai, soldat cu rãnirea mai multor copii si chiar a profesorului. Pe o perioadã de 6 luni, Costin Clit va avea salariul diminuat cu 5%. Elevul Rãzvan Bordea, aflat la volanul masinii cu care s-a petrecut accidentul, nu are media încheiatã la purtare, aceasta urmând sã fie stabilitã în septembrie, dupã solicitarea unui punct de vedere al oamenilor legii, care au efectuat ancheta.

Sanctiunea, desi consideratã de unii ca fiind “prea blândã”, este una care îi va afecta profesorului Clit o bunã parte din salariu: în urmãtorul an scolar, profesorul nu va mai avea dirigentie, ceea ce înseamnã o pierdere de 10%; calificativul final nu va mai fi cel maxim, lucru care va avea si el efectele sale, etc. La toate acestea se adaugã si prejudiciul de imagine, creat de tot incidentul. Membrii Consiliului de Administratie au spus cã profesorul Clit regretã cele întâmplate. Pãrintii copiilor, în cursul cercetãrii faptelor, au cãutat sã sublinieze circumstantele atenuante pentru cele întâmplate, considerând totul ca fiind un accident nefericit, ce trebuie vãzut ca o importantã lectie de viatã. “Nu este o sanctiune usoarã deloc. Pentru un profesor, 5% din salariul si asa mic, este foarte mult. Apoi, sporul pentru orele de dirigentie e si el important. Iar dacã nu ai calificativ maxim, nu mai îndeplinesti conditiile pentru salariul de merit si asa mai departe. Nu sunt putine urmãrile acestei sanctiuni”, au spus reprezentantii C.A. al Colegiului National “Cuza Vodã” Husi.

Starea de sãnãtate a celor implicati în accident, în prezent, bunã!

Elevul de 16 ani, Rãzvan Bordea, care a condus autoutilitara în care se aflau ceilalti 11 colegi si profesorul Clit, este, în continuare, cercetat pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fãrã a avea acest drept. De asemenea, bãiatului nu i s-a încheiat media la purtare, rãmânând ca aceasta sã fie stabilitã în septembrie. Starea de sãnãtate a copiilor rãniti în acest accident este acum una bunã. Trebuie spus cã si profesorul Costin Clit a fost rãnit destul de grav la bratul drept si situatia sa medicalã a necesitat interventii chirurgicale. De reamintit cã în luna mai, o autoutilitarã în care se aflau mai multi elevi, dar si profesorul Costin Clit, condusã de un bãiat de numai 16 ani, s-a rãsturnat pe strada “Pictor Viorel Husi”. 12 elevi si profesorul au ajuns la spital, doi dintre elevi fiind trimisi la un spital din Iasi. Anchetatorii au spus cã la picnic s-a consumat alcool, iar folosirea masinii de cãtre elevul de 16 ani a fost un gest necugetat al acestuia.

Colegiul husean “Cuza Vodã”, exclus de pe lista merituosilor, de Ziua Învãtãtorului, 2014!

Din pãcate, acest incident a avut o urmare directã asupra Colegiului National “Cuza Vodã”! Anul acesta, de Ziua Învãtãtorului, pentru prima datã în ultimii ani, Colegiul National “Cuza Vodã” Husi nu a fost evidentiat de conducerea ISJ Vaslui, atunci când scolile care au muncit la sustinerea performantei învãtãmântului vasluian, au fost rãsplãtite cu aprecieri si aplauze. “A fost dureros pentru colegiul nostru, este adevãrat. Am avut rezultate bune si foarte bune, elevi care au luat note de 10 la concursuri scolare de nivel national, dar si premii importante la diferite competitii, olimpiade, etc. Si a fost dureros sã vedem cã nimic nu mai conteazã, din munca de un an a unei echipe de profesori si copii buni, pentru un incident izolat, care nu reprezintã colegiul nostru”, au spus reprezentantii Colegiului National “Cuza Vodã” Husi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.