Când ploua, drumul spre tabara de la Valea Budului devine o poveste. La o ploaie mai puternica viiturile scurma din albie, sapând canale. De ani de zile un pod asteapta sa fie recladit. Au fost si vremuri parca uitate, când era asfaltat si padurea se inveselea de râsetele copiilor. Am ajuns vinerea trecuta acolo, pe o ploaie cu suvoaie.
Utilajele drumarilor incercau sa peticeasca câte ceva. Dorel a fost si el prezent, reusind sa lase prizele din tabara fara curent. Si pentru ca nu dusese treba pâna la capat, dupa doua ore a rupt si cablul care asigura iluminatul. Pâna sa cada intunericul defectiunile au fost remediate, asfel incât acordurile chitarelor sa poata fi amplificate. Au inceput sa apara masini cu numere din tara si de prin lume, cautând locuri de parcare. Apelul dat prin intermediul internetului, de cei de la “Veniti cu Noi”, si-a facut ca in fiecare an efectul.
Intâlnirea membrilor si colaboratorilor clubului a devenit deja o traditie. Remus Lupu si tinerii care s-au ocupat de organizare i-au intâmpinat pe toti, cu pâine si sare, sunculita si rachiu. Pupaturi, imbratisari. Veteranii au venit cu toata familia. Imbucurator este faptul ca au fost prezenti multi copii. Fiind o zona fara semnal la telefon, tabletele au ramas in camere, inlocuite de paletele de tenis, mingi, tiroliana. Miscare sanatoasa intr-o zona verde, curata, inconjurata de paduri. Cel mai bun exemplu de a pretui natura si a invata s-o pretejezi.
Sasa
Ioan Cazan, cunoscut de toti drept Puiu Cazan, a venit impreuna cu sotia tocmai de la Cluj. Parca au trecut doar câteva zile din nouazeci si cinci, când s-au casatorit, si când tot aici am sarbatorit dansând pe mese in Club, ultima lui zi de burlacie. Este ofiter de aviatie. A implinit patruzeci si cinci de ani pe douazeci si sapte ianuarie. “Prin nouazeci si unu ne-am intânlit «accidental» in Ceahlau.
Primul contact a fost de fapt la Izvorul Muntelui. Eu veneam de la «Soimii Boboc», clubul scolii de aviatie de la Bobocu, Buzau. Nascut sunt insa la Târgu Mures. In acel an am fost repartizat cu serviciul la Bacau, initial pentru un an, dar am stat doi. Atunci l-am cunoscut pe Remus si am inceput sa particip la actiunile lor. Au fost multe.
Concursuri, drumetii. Am fost ales primul vicepresedinte de la «Veniti cu Noi». Când au trecut cei doi ani am plecat cu lacrimi in ochi, sincer. Mi-a placut aici.” Pentru ca iubeste animalele si l-a vazut pe Dino, câinele meu, cum a crescut si a imbatrânit de la an la an, mi-a povestit aventura lui Sasa. “In doua mii sase vroiam sa organizez un concurs in Apuseni. Ne-am dus in prealabil sa stabilim traseul. Eram sase prieteni. Robert Tutuianu, din Piatra Neamt, il avea pe Sasa, un câine batrân, aproape orb, bolnav de reumatism. Nu puteai sa-l atingi ca te musca imediat. Numai umbra daca o vedea si te simtea, dadea din bot si te composta. Am luat-o pe un traseu foarte dificil, prin Cheile Somesului Cald. Erau pasaje unde trebuia sa mergi pe lanturi suspendate la inaltime. Mergând mult prin apa rece abia izvorâta, câinele la un moment dat nu a mai putut sa tina pasul cu noi. Când am ajuns in Poiana Radesei, s-a lasat pe o parte si nu a mai putut sa se ridice. Respira greu. Robert s-a speriat ca moare.
– See more at: http://www.desteptarea.ro/povesti-la-foc-de-tabara/#sthash.NJLgfdex.dpuf
