spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Mare sãrbãtoare de suflet la Crasna (foto)

- Advertisement -

SÃRBÃTOARE …Preasfintitul Corneliu, episcopul Husilor, a revenit acasã. A sfintit micuta bisericã din satul de unde, în anii adolescentei, acesta a luat drumul Iesilor, ca mai apoi cel al Bucurestiului. Crasna, un sat cu 170 de case, s-a învrednicit sã ridice o bisericã, într-un loc unde „erau mai multe morminte” si de unde „pleacã cele mai multe trenuri peste tot în lume”. Ctitorul acestei biserici este un om al locului, Gheorghe Gavrilas, care timp de 17 ani a contribuit la ridicarea unei „scãri cãtre cer”, asa cum numeste pãrintele ce slujeste acest lãcas cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

La Crasna a fost o zi de mare sãrbãtoare. Peste 1.000 de oameni au participat, ieri, la sfintirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Au venit oameni din toate satele vecine, fiindcã, dupã cum se stie, satul de la rãscrucea drumurilor este o asezare micã cu doar 170 de case. La eveniment a participat însusi Preasfintitul Corneliu, episcopul Husilor, însotit de un sobor de preoti. Pentru acesta a fost un moment emotionant. Fiu al comunei, nãscut în satul vecin, Preasfintitul Pãrinte a tinut sã spunã la finalul Sfintei Liturghii câteva cuvinte despre locul unde a copilãrit si crescut. „Trãiesc o mare bucurie cã am sfintit aceastã bisericã, care s-a ridicat timp de 17 ani. Pânã a se pune piatra de temelie, acest sat nu a avut bisericã. Ce reprezintã o asezare fãrã mãcar o cãrare care sã-i conducã pe oameni în împãrãtia lui Dumnezeu? Pentru multi dintre cei prezenti aici si chiar si pentru mine, acest sat, Crasna, cu 170 de case, înseamnã multe amintiri. Este locul de unde vin si pleacã multe trenuri. Din toate satele din jur oamenii se strâng aici pentru a pleca peste tot în lume. Si pe mine mã nãpãdesc amintirile. Parcã mã vãd în garã, mai întâi plecând la Iasi, ca mai apoi spre sud. Acum, aici este o bisericã, în locul unde, în trecut, erau doar multe morminte. Astãzi a venit crucea Mântuitorului si Învierea. Este semnul biruintei. Îi multumim lui Dumnezeu pentru acest lucru si-i felicitãm pe cei care din putinul lor au contribuit la ridicarea acestui lãcas”. Ca un vrendic fiu al comunei. acesta a anuntat cã, la anul, în Albesti, în satul Corni, va mai fi o sfintire: „În satul Corni, unde înalt si eu o bisericã, sper sã trãiesc, la anul bucuria, sfintirii”.

Crasna, un sat mic cu garã mare

Oamenii din satele vecine s-au trezit dis-de-dimineatã. Au venit la Crasna de la Bãcãoani, Munteni de Jos, Târzii, Oltenesti, Costesti, Lipovãt si nu numai, pentru a fi prezenti la slujbã, dar mai ales pentru a-l revedea pe episcopul Corneliu Bârlãdeanul, omul care s-a ridicat dintre ei si a ajuns sã conducã cu vrednicie destinele bisericii în judetul Vaslui. Slujba s-a tinut afarã pe o scenã unde s-a improvizat un altar. Scena a fost adusã de primarul comunei Lipovãt, Valerian Hritcu. La eveniment a mai fost prezent si primarul comunei Munteni de Jos, Dãnut Cretu, alãturi de primarul comunie Albesti, Monica Amancei. Ctitorul principal al acestei biserici este familia Gheorghe Gavrilas. Piatra de temelie a bisericii a fost pusã de tatãl acestuia, la 11 mai 1997. Presfintitul Corneliu a evocat în predica sa efortul acestei familii si i-a înmânat o diplomã de ctitor si o icoanã a sfântului Gheorghe.

Sã pretuim apa

MUSTRARE.. Presfintitul Corneliu a trimis sãgeti cãtre cei care ne conduc, dar si cãtre marile companii multinationale venite în România doar pentru profit. A amintit credinciosilor cât de importantã este apa si pãmântul, aluzie la investitorii adusi de Buzatu si Ponta în judet. De asemenea, apa a fost si una din temele Sfintei Liturghii, care în a IV-a sãptãmânã dupã Paste a rânduit citirea din Sfânta Evanghelie a pildei Slãbãnogului si minunei Mântuitorului de la scãldãtoarea numitã Vitezda, de la Poarta Oierilor din Ierusalim. „Prin apã se spalã toate rãutãtile si se vindecã multã suferintã. De aceea, la Taina Sfântului Botez suntem cufundati în apã pe care înainte o sfintim, cãci ea este o imagine, un simbol al mortii si învierii. Apa este cea care întretine si sãnãtatea trupeascã. Dumnezeu a binecuvântat ca toate sã creascã având soare, luminã si apã. Dupã o iarnã blândã ne-a trimis ploaie din belsug. Sã stiti, Pãmântul ne hrãneste pe toti. Atâta vreme cât primeste de la Dumnezeu ploaie, sã-i multumim, pentru cã ne hrãneste si ne umple de bucurie sufletele si inimile”, a predicat acesta. Totodatã a atacat si o temã mai sensibilã, cea a sistemului medical, a lipsei medicamentelor, dar si a lãcomiei oamenilor din sistem: „Sunt aproape 4.000 de medicamente care nu au niciun efect. De ce se comercializeazã? Industria farmaceuticã profitã de suferinta omului si aici este o mare nedreptate. Existã medicamente scumpe, foarte scumpe, care nu sunt la îndemâna omului normal. De ce cei care le produc nu le vând la un pret ca sã ajungã si la cei cu nevoi? Ei nu urmãresc decât profitul si nu le pasã de oameni si sufletul acestora”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.