Povestea uluitoare a vasluianului Ion Bârlãdeanu, devenit, peste noapte, dintr-un gunoier resemnat, un artist capabil sã smulgã complimente si, iatã, premii, unor personalitãti ale culturii mondiale, nu poate sã nu ne ducã cu gândul, mãcar pentru o clipã, la ceea ce a vrut sã spunã Tudor Arghezi, în poezia „Testament”: Din bube mucigaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si preturi noi”. Iatã cum din bucãti de ziare si reviste, culese din insalubrele tomberoane, Ion Bârlãdeanu, a creat artã purã! Vasluienii, de departe, de aici, dintr-o margine de Românie, privesc acum uluiti la povestea celui care, cu zeci de ani în urmã, a plecat de lângã ei, din cãtunul Zãpodenilor, ca sã-si împlineascã destinul.
Unul destul de complicat, spun cei care au auzit cã Ion al lor, dupa ce a impresionat publicul unor prestigioase galerii de artã si a primit recunoasterea artistilor consacrati, ba chiar si un sãrut de admiratie din partea frumoasei Angelina Jolie, s-a reîntors, înapoi, fãrã prea multe explicatii, la viata sa dintre tomberoanele Bucurestiului. Cine a avut rãbdare sã-i urmãreascã povestea de pânã acum, a înteles cã, dincolo de drama cumva specificã marilor creatori ai lumii, destinul lui Ion Bârlãdeanu este, pânã la urmã, o incredibilã lectie despre aparente. Cãci, între noi fie vorba, dacã nu am fi aflat despre talentul lui Ion, câti dintre noi am fi acceptat ca dincolo de hainele ponosite ale unui gunoier bãtrân, se ascunde, practic, un geniu?!
