spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Noi obligatii ale profesorilor fatã de elevi

- Advertisement -

MÃSURI… Profesorii vor fi obligati sã supravegheze permanent elevii, atât pe parcusul activitãtilor desfãsurate în cadrul scolii, cât si la cele organizate de unitatea scolarã în afara acesteia. Pe lângã aceasta, profesorilor li se va interzice sã colecteze fonduri de la elevi sau de la pãrinti, sã facã meditatii cu proprii elevi sau sã mai predea la clasa unde este elev propriul copil. Toate aceste mãsuri sunt prevãzute în proiectul Codului etic pentru învãtãmântul preuniversitar. Reactiile profesorilor nu au întârziat sã aparã, principala lor nemultumire fatã de noul Cod, fiind legatã de faptul cã acesta nu contine prevederi privind protectia cadrelor didactice fatã de comportamentul agresiv al elevilor.

În proiectul Codului de eticã pentru învãtãmântul preuniversitar care se aflã în curs de finalizare la Ministerul Educatiei, le este interzis profesorilor orice activitate care ar putea sã ducã la fapte de coruptie. Astfel, Codul etic interzice colectarea de fonduri de la elevi sau de la pãrintii acestora pentru cadouri, pentru amenajarea clasei sau pentru diverse protocoale. Totodatã, proiectul prevede faptul cã profesorii nu pot face meditatii cu elevii din unitãtile de învãtãmânt unde îsi desfãsoarã activitatea, în schimbul unor avantaje financiare. De altfel, cadrului didactic îi este interzis sã fie profesorul propriului copil sau al unei rude pãnã la gradul al treilea, cu exceptia situatiei în care este singurul care predã disciplina respectivã în unitatea scolarã în care-si desfãsoarã activitatea didacticã. Însã, obligatiile profesorilor nu se opresc aici. Acestia trebuie sã supravegheze permanent elevii, atât în timpul activitãtilor organizate în scoalã, cât si la cele organizate în afara acesteia, sã nu batã copiii si sã nu-I umileascã. Acelasi proiect prevede cã profesorii trebuie sã pregãteascã elevii astfel încât acestia sã atingã standardele de performantã prevãzute de documentele scolare. Elaborarea unui astfel de cod a început în urmã cu câtiva ani, însã s-a oprit la stadiul de proiect, pentru cã prioritate a avut Strategia anticoruptie în educatie, aprobatã printr-un ordin al Ministerului Educatiei în 2013.

„Pe noi cine ne apãrã?”

Profesorii ridicã din umeri nedumeriti pentru cã, pânã în prezent, nimeni nu a înteles exact ce se doreste prin acest Cod si dacã acesta este gândit ca o parte componentã a Legii educatiei sau nu. Pe lângã aceasta, cadrele didactice reclamã faptul cã prevederile îi vizeazã doar pe ei, în timp ce pentru elevii sau pãrintii care agreseazã dascãlii, nu este prevãzutã nicio mãsurã. „În mod normal, lucrurile ar trebui sã fie gândite în ansamblu si trebuie venit cu rãspunderi si pentru pãrinti deoarece sunt mãsuri luate doar împotriva profesorilor însã, dacã pãrintii sau elevii agreseazã cadrele didactice, nu este stipulatã nicio prevedere” a precizat un rofesor, indignat de noul Cod etic. Acesta a mai subliniat cã „în momentul de fatã existã un dezinteres major al copiilor fatã de scoalã, de multe ori acest lucru fiind alimentat chiar de pãrinti. Fatã de acest dezinteres nu mai este eficientã trimiterea acasã a acestora pentru trei sau cinci zile în cazul unor abateri sau scãderea notei la purtare”. Prin urmare, proiectul Codului etic a stârnit mai multe controverse, fatã de scopul initial al acestuia, acela de a mai limpezi lucrurile în sistemul educational.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.