spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Afacerea Laboratorul din spitalul bârlãdean!

- Advertisement -

DEZINTERES SAU AFACERE ONEROASÃ? Din cauza lipsei autorizatiei de functionare a laboratorului de analize medicale din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului de Urgentã din Bârlad si a acreditãrii acestuia din partea organismelor specializate (RENAR), în contractul pe anul 2014 semnat cu CJAS (Casa Judeteanã de Asigurãri de Sãnãtate) Vaslui nu au fost incluse analizele medicale efectuate în cadrul laboratorului. Acest lucru face ca orice asigurat, care are un bilet de trimitere emis de un medic specialist sau de familie care are o relatie contractualã cu CJAS Vaslui, sã nu poatã beneficia de analize gratuite, ci doar contra cost. Pacientii sunt nevoiti sã apeleze la alte douã laboratoare private, care au încheiate contracte cu Casa, unde li se fac analizele gratuit, dar multi trebuie sã astepte pentru efectuarea analizelor gratuite între 3 si 4 luni. Interesant este cã acreditarea laboratorului din spital putea fi fãcutã încã din 2009, când toate procedurile de acreditare erau 100% fãcute, urmând a fi trimisã solicitarea cãtre RENAR, dar venirea medicului Viorel Petcu la cârma spitalului a stopat procedura de acreditare. Oare de ce? Simplu: pentru cã se dorea ca analizele bolnavilor sã fie fãcute la laboratoarele particulare si pentru cã se mai doreste cu ardoare externalizarea Laboratorului de analize al spitalului, pe care a pus ochii un om de afaceri bârlãdean, cunoscut ca având un laborator de analize deja acreditat RENAR, unde sunt trimisi bolnavii sã-si facã analizele. Sunt multe întrebãri la care cineva ar trebui sã rãspundã pentru ca spitalul public bârlãdean sã nu ajungã a fi la mâna cãpuselor deja înfipte în bugetul sãrãcãcios al institutiei sanitare bârlãdene.

Laboratorul de analize al spitalului bârlãdean nu are nici la aceastã orã acreditare RENAR, necesarã pentru a încheia contracte cu CJAS Vaslui. Ce înseamnã acest lucru? Cã acestea nu pot încheia contracte cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate si cã nu pot sã ofere analize care sã fie decontate de cãtre Casa de Asigurãri. Lipsa acreditãrilor ne face pe noi pacientii si asiguratii sã apelãm la laboratoare private, sau sã scoatem bani din buzunar atunci când folosim laboratoare de stat. În domeniul medical, Casa de Asigurãri de Sãnãtate are prevãzut în contractul cadru obtinerea acreditãrii de cãtre unitãtile medicale. Cine nu lucreazã cu Casa nu e obligat sã se acrediteze. Obligativitatea este pentru cei care au contract cu Casa. Procedura de acreditare dureazã, de reguã, 1 an dar poate fi mai scurtã, în functie de activitatea evaluatorilor RENAR, institutia pentru asigurarea calitãtii în laboratoarele de analize medicale. Pentru cã nu exista aceastã autorizatie RENAR, care a devenit obligatorie de acum trei ani, spitalul pierde bani an de an pentru cã serviciile de laborator nu sunt decontate de cãtre Casa de Asigurãri de Sãnãtate Vaslui. „Acreditarea laboratoarelor este realizatã de cãtre Asociatia de Acreditare din România, pe scurt RENAR. Institutia acrediteazã o paletã largã de laboratoare, printre care si cele de efectuare a analizelor medicale. Procedura este voluntarã, dar ea devine obligatorie pentru unitãtile medicale ce doresc sã încheie contracte cu Casa de Sãnãtate” se precizeazã pe site-ul RENAR.

De ce nu se vrea acreditarea Laboratorului din spital?

Din tot ce am prezentat pânã acum reiese foarte clar cã pacientii si asiguratii din Bârlad si zona arondatã (peste 200 000 de persoane) nu pot beneficia de analize medicale gratuite prin Ambulatoriul de Specialitate la laboratorul spitalului pentru cã acesta nu are contract cu CJAS Vaslui. Singurele analize care pot fi efectuate de laboratorul spitalului sunt pentru cei internati, dar, atentie, nici acestea nu sunt decontate de CJAS Vaslui, deci analizele sunt plãtite din bugetul spitalului! Culmea este cã fostul manager, Dionisie Leftre, care a plecat de la cârma spitalului în vara anului 2009, a lãsat procedura de acreditare a spitalului 100% terminatã, urmând a fi înaintatã cãtre RENAR solicitarea de acreditare, care de la venirea medicului Viorel Petcu în fruntea spitalului nu s-a mai fãcut! Singurul rãspuns clar este acela cã nu s-a vrut! Si mai interesant este cã pentru acreditarea spitalului, a laboratoarelor si a tot ce tine de asigurarea calitãtii în vederea elaborãrii procedurii de acreditare a spitalului bârlãdean s-a înfiintat un compartiment special, la care lucreazã douã persoane. Oare cum îsi justificã cele douã persoane salariul dacã nu si-au fãcut treaba? De cinci ani de când a fost elaborat manualul de proceduri pentru acreditare, nu s-a înaintat nimic cãtre RENAR, iar logic, CJAS Vaslui nu lucreazã cu neacreditatii. Pe scurt, lucrurile stau cam asa: cetãtenii asigurati care beneficiazã de efectuarea analizelor medicale gratuit nu le pot face la Ambulatorul de specialitate al spitalului bârlãdean, deci sunt trimisi la laboratoarele particulare din Bârlad, care sunt toate acreditate RENAR. Si acolo, la oricare laborator te-ai duce, te programeazã peste 3-4 luni dacã vrei analize gratuit, astfel cã, dacã nu vrei sã astepti pânã atunci, scoti bani frumosi din buzunare. Cine are de câstigat de aici? Patronii laboratoarelor particulare, printre care se numãrã si un om de afaceri bârlãdean care de multã vreme „suge” bani frumosi din bugetul spitalului si care urmãreste, ajutat fiind de cei din conducerea institutiei sanitare bârlãdene, sã punã mâna pe laboratorul de analize din spital!

„Suntem în curs de acreditare”

Medicul Gabriela Danis, directorul medical al spitalului bârlãdean ne-a precizat cã în privinta laboratorului de analize din spital, sunt demarate procedurile de acreditare. „Suntem cu documentatia aproape gata, pentru cã desi în 2009 era gata, a intervenit lucrarea de refacere a corpurilor de clãdire – care a inclus lucrãri de zidãrie si reamenjare a spitalului, asa încât nu s-a mai putut face acreditarea, cãci trebuia sã fim si cu clãdirea în regulã. Acum se lucreazã la finalizarea manualului de acreditare, care va fi înaintat la RENAR în curând. Neacreditarea laboratorului înseamnã cã nu putem încheia contract cu CJAS Vaslui pentru decontarea analizelor medicale de laborator, dar laboratorul poate face analize pentru spital”, ne-a precizat medicul Gabriela Danis. Întrebãrile legate de faptul cã acreditarea era aproape gata, când si media bârlãdeanã a dat informatia, în 2009, cã laboratorul urmeazã a fi acreditat, sunt foarte multe si nu am primit niciun rãspuns de nicãieri. De ce s-a stopat procedura de acreditare exact de la venirea la conducerea spitalului a medicului Viorel Petcu? Pe cine favorizeazã neacreditarea laboratorului? Logic, aici rãspunsul este cã pe proprietarii laboratoarelor particulare si în niciun caz pe bolnavii care sunt asigurati! Fãrã comentarii!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.