
„Motorul era pornit. În momentul în care a parcat-o, a luat foc şi ieşea fum de sub maşină. Am acţionat cu stingătoarele, dar dacă nu veneau pompierii nu reuşeam să stingem flăcările”, ne-a explicat Florin Chiriţă, angajat al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Varianta scurt-circuitului este confirmată de pompierii gălăţeni. „A fost vorba despre un scurt-circuit la motor. Atât motorul, cât şi cabina ambulanţei au fost distruse de flăcări”, ne-a spus şi Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU.
Din fericire, ambulanţa are asigurare CASCO. Dar, până când vor fi rezolvate problemele juridice cu firma de asigurări, Spitalul Judeţean va fi nevoit să apeleze la Serviciul Judeţean de Ambulanţă pentru rezolvarea cazurilor medicale la care era folosită până ieri autospeciala.