† DANIEL, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitorul tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler si preaiubitilor credinciosi din Arhiepiscopia Bucurestilor, har, milã si pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi pãrintesti binecuvântãri.
„Vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Cã vi S-a nãscut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”
(Luca 2, 10 – 11)
Preacuviosi si Preacucernici Pãrinti, Iubiti credinciosi si credincioase,
Astãzi, Biserica binevesteste pentru tot poporul bucuria cea mare a Nasterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline si netrecãtoare (Cf. Ioan 17, 13).
Sãrbãtoarea Nasterii Domnului este sãrbãtoare mare a bucuriei, la care participã cerul si pãmântul, dupã cum prevestea Psalmistul zicând: „Sã se veseleascã cerurile si sã se bucure pãmântul… de fata Domnului, cã vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creatia întreagã participã la aceastã bucurie negrãitã, întrucât ea este regãsirea bucuriei pe care au trãit-o Adam si Eva în Rai, înainte de a cãdea în neascultare si înstrãinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopãrintii nostri au pãcãtuit si au fost alungati din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeste psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia si imnografia Sfintilor Pãrinti”, traducere de Cristina Rogobete si Adrian Marinescu, Editura Bizantinã, Bucuresti, 2002, p. 156). Însã, prin smeritã ascultare, Fecioara Maria a nãscut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numitã „bucuria si împãcarea lumii”; „De tine se bucurã, ceea ce esti plinã de dar, toatã fãptura (creatia)…, din care Dumnezeu S-a întrupat si Prunc S-a fãcut…”, se spune în cãrtile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).
Sfintii Pãrinti ai Bisericii au meditat adânc asupra întelesului Tainei Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si au tâlcuit apoi în dogme ale credintei si în cântãri liturgice lumina spiritualã care se revarsã din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arãtatã în Nasterea lui Hristos.
Cântãrile Sãrbãtorii Nasterii Domnului ne aratã cã întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pãmântesc, stricat prin pãcat si moarte, la viata cereascã, nestricãcioasã si vesnicã:
„Cerul si pãmântul astãzi s-au unit, nãscându-Se Hristos. Astãzi Dumnezeu pe pãmânt a venit si omul la ceruri s-a suit. Astãzi este vãzut cu trup pentru om Cel din fire nevãzut” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2005, p. 434).
„Pe cel dupã chip si asemãnare vãzându-l Iisus stricat din pricina cãlcãrii poruncii, plecând cerurile S-a pogorât si S-a sãlãsluit în pântecele Fecioarei fãrã schimbare, ca într-însul sã înnoiascã pe Adam cel stricat” (Ibidem).
Hristos Domnul, Care S-a nãscut, ca om, în pestera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel vesnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care si pentru Care au fost fãcute cerul si pãmântul, adicã întreg universul, lumea nevãzutã a multimilor de îngeri si lumea vãzutã a multimilor de stele. Acest adevãr îl mãrturisesc Sfintii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel si Sfântul Apostol Ioan.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola cãtre Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost fãcute toate, cele din ceruri si cele de pe pãmânt, cele vãzute si cele nevãzute, fie tronuri, fie domnii, fie începãtorii, fie stãpânii. Toate s-au fãcut prin El si pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune cã: „Toate prin El (Hristos) s-au fãcut; si fãrã El nimic nu s-a fãcut din ce s-a fãcut. Întru El era viatã si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineazã în întuneric si întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).
Fericitul Augustin († 430) descrie taina Nasterii Domnului, în cuvintele urmãtoare: „Fiu al lui Dumnezeu nãscut din Tatã, fãrã mamã, Fiu al Omului, nãscut dintr-o mamã, fãrã tatã: El, marea vedere a îngerilor si micut în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toti vecii, fãcut trup la timpul hotãrât de El; Fãcãtorul soarelui si fãcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatãlui, tot mersul veacurilor si dãruind, din sânul mamei Sale, sfintire acestei zile mari; rãmânând în sânul pãrintesc, desi iese din el; întelept mai presus de orice cuvânt si copil ca întelepciune; umplând lumea si stând culcat în iesle; conducând stelele si alãptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu si, atât de mic, ca rob, fãrã ca aceastã smerenie sã micsoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca aceastã grandoare sã copleseascã în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub vesmântul unui trup micut, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împãrtãsi îngerilor întelepciunea Sa, ca hranã, ne îngãduie nouã sã gustãm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).
Faptul cã lumea vãzutã si nevãzutã a fost creatã prin Fiul, înseamnã cã Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatãl si lumea creatã, adicã, prin El, lumea îsi împlineste rostul ei de a fi luminã creatã si podoabã de frumusete a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul si pentru toti oamenii.
În limba românã, cuvântul „lume” contine ideea de luminã (din latinescul lumen â luminã), iar în limba greacã, cuvântul „cosmos”, adicã lume, univers, contine ideea de podoabã, de frumusete. Lumea a fost creatã prin Fiul deoarece, prin El, cerul si pãmântul trecãtor se vor preface în cerul nou si pãmântul nou despre care vorbeste cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).
Faptul cã lumea nevãzutã a îngerilor si lumea vãzutã sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnã cã lumea este dar al Tatãlui, cãtre Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creatã, sã o lumineze spiritual, sã o sfinteascã prin jertfa Sa si sã o aducã pe aceasta, ca dar al Fiului, cãtre Dumnezeu-Tatãl, adicã sã facã din ea dar de multumire, o Euharistie a toatã existenta, oferitã lui Dumnezeu-Tatãl, si sã-i învete pe oameni sã multumeascã lui Dumnezeu „pentru cele pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile cele arãtate si nearãtate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gurã de Aur, Rugãciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxã, Bucuresti, 2012, p. 172). De ce sã multumeascã? Pentru ca omul, care crede în Fiul, sã primeascã un dar si mai mare, si anume viata vesnicã.
Întrucât lumea a fost creatã din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stãpân peste tot pãmântul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga naturã, care trebuie mereu cultivatã ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi si pentru generatiile viitoare.
Pãrintele Dumitru Stãniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-si îndeplineste rolul ei fãrã om, sau printr-un om care lucreazã contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea si otrãvirea naturii, omul face imposibilã existenta sa si a semenilor sãi. Astfel, natura nu este numai conditia existentei omului singular, ci si a solidaritãtii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rãu semenilor sãi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însusi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STÃNILOAE, Teologia Dogmaticã Ortodoxã, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, editia a doua, p. 223). Între creatie si Creator, între dar si Dãruitor existã o legãturã de viatã, pe care Sfânta Scripturã o descrie ca fiind: „legãmântul vesnic dintre Mine (Dumnezeu) si pãmânt si tot sufletul viu din tot trupul ce este pãmânt” (Facerea 9, 16). Dacã noi consumãm totul si degradãm totul din naturã (creatie), dovedind lipsã de respect sau nerecunostintã fatã de Creator si nepãsare fatã de darurile primite de la El, ce transmitem generatiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pãmânt lucrat si sfintit sau pãmânt degradat si pustiit? Totusi, putem transmite generatiilor viitoare si bogãtie si întelepciune, dacã gândirea noastrã este creatoare de valori, iar vointa noastrã este promotoare a coresponsabilitãtii si a cooperãrii practice la nivel national si planetar.
Iubiti credinciosi si credincioase,
La Taina Nasterii lui Hristos participã cerul si pãmântul, steaua si pestera, orasul si pustia: „Betleeme, pregãteste-te, cetate a Sionului, cântã! Bucurã-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; cã steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine sã Se nascã; si pestera primeste pe Cel întru totul neîncãput, iar ieslea se împodobeste, ca sã primeascã Viata cea vesnicã” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnã, p. 327). „Ce vom aduce Tie, Hristoase? Cã Te-ai arãtat pe pãmânt ca un om, pentru noi. Fiecare din fãpturile zidite de Tine multumire aduce Tie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, pãstorii minunarea, pãmântul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce esti mai înainte de veci, miluieste-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Nasterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naste în pesterã, în interiorul pãmântului, ca sã sfinteascã si pãmântul. Desigur, El a venit în lume ca sã sfinteascã mai ales sufletul si trupul omenesc, nãscându-Se ca om din Fecioara Maria.
Iisus S-a nãscut în pesterã ca într-o bisericã de sub pãmânt, iar apoi a fost asezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.
Betleem înseamnã în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel nãscut în pesterã ca om, si asezat în iesle este pâinea cereascã oferitã oamenilor ca hranã în Sfânta Euharistie. Deci, sfintirea omului prin hrãnirea lui cu Trupul si Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este întelesul adânc al tainei punerii sau culcãrii pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Nasterii Domnului în pesterã se aflã permanent la Proscomidiar, unde se pregãtesc darurile (pâinea si vinul) pentru Sfânta Euharistie.
Nasterea Domnului aduce mare bucurie si binecuvântare celor ce vegheazã. Iisus Se naste în pesterã si este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea orasului se aflã în stare de veghe doar pãstorii oilor. Acestor oameni simpli si veghetori li se aratã cete de îngeri întru luminã si cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei sã vadã cum Dumnezeu schimbã pe cele smerite în slavã, iar singurãtatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara orasului sunt chemati sã devinã cei dintâi prieteni ai familiei sãrace si strãine, pe care Dumnezeu o binecuvânteazã prin nasterea Fiului Sãu ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Rãsãrit, de la distante mari, vin sã vesteascã iudeilor cã, tocmai în tara lor, S-a nãscut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împãrãtesti oferite Pruncului sãrac, nãscut într-o pesterã si culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o tarã strãinã, pentru a arãta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul nãscut din Mamã sãracã, neajutoratã de cei de aproape, de acelasi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Sãi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Astãzi, când foarte adesea iubirea sau bunãtatea din inimi este înlocuitã cu rãutatea sau nepãsarea, când faptele bune se împutineazã, iar cele rele se înmultesc, când putini oameni se îmbogãtesc, iar foarte multi sãrãcesc, Evanghelia Nasterii lui Hristos-Domnul ne cheamã pe noi, crestinii, care purtãm numele lui Hristos, la multã rugãciune si priveghere, la multã responsabilitate si multã lucrare a faptelor bune. Pãrintii vegheazã la leagãnul copiilor, dascãlii vegheazã la educarea tinerilor, profesorii vegheazã la formarea studentilor, medicii vegheazã la vindecarea bolnavilor, conducãtorii întelepti vegheazã la bunul mers al cetãtii, iar preotii vegheazã la mântuirea sufletelor credinciosilor.
Dacã am sãrãcit material, sã avem grijã sã nu ne pierdem si ultima bogãtie care ne-a rãmas: bogãtia sufletului, adicã dreapta credintã si bunãtatea inimii, milostenia, prietenia si omenia. Sã pãstrãm si sã înmultim comoara cea mare si sfântã a Bisericii si virtutile strãmosesti: credinta si speranta, iubirea si dãrnicia.
Bunãtatea inimii sau bogãtia spiritualã a sufletului nostru se aratã în cuvinte si fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public rãneste mai mult decât vindecã, creeazã mai multã confuzie decât comuniune, seamãnã mai multã dezbinare decât unitate, suntem chemati sã înlocuim rãutatea si sãrãcia sufletului egoist cu bunãtatea si bogãtia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinta vie în Dumnezeu si legãtura cu El prin rugãciune si veghe (atentie) sporitã.
Dreptmãritori crestini,
Întrucât rugãciunea este izvor de bucurie, de sãnãtate si mântuire, sã priveghem la cumpãna dintre ani, adicã în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, sã înãltãm rugãciuni de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2013 si sã-I cerem ajutorul Sãu în toatã lucrarea cea bunã si folositoare pe care o vom sãvârsi în anul nou 2014. Amintim aici cã anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Împãrtãsanii si An comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Românã. Se are astfel în vedere importanta Sfintei Spovedanii si a Sfintei Împãrtãsanii pentru viata Bisericii lui Hristos si pentru experienta duhovniceascã a fiecãrui crestin.
De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martiricã a Sfântului Voievod Constantin împreunã cu cei patru fii ai sãi, Sfintii Constantin, Stefan, Radu, si Matei, si cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintã un prilej de evlavioasã evocare a jertfelniciei Sfintilor Martiri Brâncoveni si de pretuire a mostenirii cultural-spirituale brâncovenesti.
Dorim ca lumina sfântã a Sãrbãtorilor Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou si Botezului Domnului sã vã aducã tuturor pace si sãnãtate, bucurie si ajutor, pentru a trãi viata ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credintã si fapte bune!
Tuturor vã adresãm urãrile traditionale „Sãrbãtori fericite!” si „La multi ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatãl si împãrtãsirea Sfântului Duh sã fie cu voi cu toti!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru cãtre Hristos-Domnul rugãtor, cu pãrintesti binecuvântãri,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
