Doi cetăţeni din municipiul Botoşani şi Arborea, comuna George Enescu, au fost la un pas să rămână fără agoniseala de-o viaţă din cauza neglijenţei. Incendiile care le-au cuprins o parte din bunurile din locuinţe s-au produs duminică, 17 noiembrie 2013, la interval de opt ore.
La Arborea, comuna George Enescu, proprietarul a încercat sa-şi încălzească încăperea unde locuia. A încins soba, iar căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere. Incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din locuinţă, dar şi la o parte din acoperiş. Când şi-a văzut întreaga agoniseală ameninţată de flăcări, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. I-a sărit în ajutor un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 35.000 lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 8.000 lei.
Un aragaz lăsat nesupravegheat pe timpul funcţionării a provocat aprinderea unor bunuri depozitate în apropiere. S-a întâmplat într-un apartament situat într-un bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoşani. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin după ora 15.00. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau o parte din bunurile din bucătărie, existând pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi ale apartamentului. Incendiul a fost stins în mai puţin de un sfert de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 120.000 lei. Au ars furtunul de alimentare cu gaz al aragazului, o găleată din plastic şi o bormaşină.
I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Cititi: http://www.gazetabt.ro/eveniment-incendii-provocate-din-neglijenta-2.html