spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Salariul minim a stârnit discuţii aprinse la întâlnirea de la Parlament. Boc: Se poate obţine maxim 670 lei

- Advertisement -

Guvernul îşi va asuma luni răspunderea pe Legea Salarizării. Forma finală a legii va fi negociată zilele următoare cu Fondul Monetar Internaţional. Anunţul a fost făcut de Emil Boc în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, miercuri, cu parlamentarii puterii.

Salariul minim a stârnit discuţii aprinse în cadrul întâlnirii de la Parlament. Aleşii au cerut explicaţii clare din partea şefului Executivului. Iată câteva fragmente din discuţiile dintre Boc şi parlamentarii Puterii, obţinute în exclusivitate de Antena 3.

Sulfina Barbu, deputat PDL

Şi mai am o întrebare domnule prim-ministru. Ceea ce înteleg e că aţi venit în faţa noastră să luaţi un accept politic pentru a discuta cu Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii financiare un alt salariu minim decât cel pe care l-aţi discutat. Este corect?

Emil Boc, premierul României

Corect.

Sulfina Barbu, deputat PDL

Ca să ştim exact ce decizie luăm aici. S-a discutat 650, noi mergem cu o decizie politică în faţa acestor instituţii la 670 fără să ştim astăzi că acest lucru va fi şi acceptat.

Emil Boc, premierul României

Asta vreau să spun. Că eu n-o să propun public în viitoare discuţii.

Sulfina Barbu, deputat PDL

Dar noi trebuie să ştim cum stau lucrurile… Fără să ştim dacă acest lucru va fi acceptat sau nu, ori se va ajunge la o altă cifră printr-un compromis.

Emil Boc, premierul României

O spunem cu toată sinceritatea şi cu toată deschiderea. Aceasta este maxim ce se poate obţine. 670 de lei la salariul minim pe economie în condiţiile date.

Discuţii aprinse la întâlnirea de la Parlament


Salariu minim vs. concedieri

Premierul Emil Boc vrea să mărească salariul minim pe economie la 670 de lei, dar nu ştie exact de unde va face rost de banii necesari pentru plata acestor drepturi salariale către bugetari. În discuţia cu parlamentarii puterii, şeful Executivului a avansat două soluţii – guvernul să aştepte ca unul din şapte pensionari să iasă din sistem, ceea ce e echivalent cu decesul, şi o nouă serie de disponibilizări în 2011.

Parlamentarii puterii au fost curioşi să afle de unde va face rost premierul Emil Boc de banii necesari recuperărilor salariale anunţate pentru anul viitor.

Deputat

Am o întrebare. Aţi făcut socoteala câţi oameni ar mai trebui disponibilizaţi pentru a se creşte salariul la varianta anterioară de 25%? Pentru că în sistem mai sunt oameni care ar putea să părăsească sistemul.

Emil Boc

Aş vrea să ştiu şi de pe unde. Pentru că din justiţie nu poţi, din armată nu poţi, din poliţie nu poţi, din jandarmerie nu poţi. Aici sunt deja 800.000… Procesul de disponibilizare va continua şi în 2011 şi va fi o anumită reducere şi din învăţâmânt. Pensionarii vor fi 1 din 7 care vor ieşi din sistem.

Cu doar trei zile în urmă, premierul Emil Boc declara la postul public de televiziune că în 2011 nu vor mai fi concediaţi angajaţi din sectorul bugetar.

„Până la sfârşitul anului vor fi în sistemul bugetar sub 1.290.000 bugetari. În acest moment nu mai este nevoie de disponibilizări, ci doar de ducerea la capăt a procedurilor începute în vară”, spunea atunci premierul.

antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.