„Protecţia Copilului“ dă însă asigurări că până în decembrie vor ajunge la zi cu plăţile.
Alocaţiile de hrană ale copiilor aflaţi în grija asistenţilor maternali din judeţul Iaşi nu au mai fost eliberate de trei luni. Începând din luna august a acestui an, indemnizaţiile plătite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) nu au mai fost eliberate, iar asistenţii maternali au trebuit să le asigure copiilor hrana şi îmbrăcămintea de unde au putut. „Nu am mai primit banii din luna august, iar eu a trebuit să le asigur traiul celor cinci copii – doi ai mei şi ai soţiei şi trei luaţi în plasament – dintr-un salariu de 7-8 milioane. În septembrie a început şcoala, iar noi a trebuit să le cumpărăm rechizite şi haine din împrumuturi de la vecini sau pe datorie de la magazinele din sat“, ne-a declarat un asistent maternal, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Întârzierea alocaţiilor de hrană ale copiilor aflaţi în plasament este o situaţie care se perpetuează, cel puţin pentru ultimii ani. De exemplu, în aceeaşi perioadă a anului trecut DGASPC nu furnizase banii, ci i-au virat ulterior, în ultima parte a lui 2012. „Atunci s-a întâmplat exact la fel: am primit banii pe vară în ultimele trei luni ale anului. Vă daţi seama că am făcut cumpărături cu banii noştri şi am păstrat bonurile ca să le putem deconta. Însă, după ce a trecut atâta timp, bonurile s-au şters, iar la direcţie nu le-au mai primit. Aşa se va întâmpla şi anul acesta?“ a mai precizat asistentul maternal.
Reprezentanţii DGASPC recunosc că alocaţiile de hrană ale copiilor nu au fost încă eliberate pe ultimele trei luni, însă asigură angajaţii că banii vor fi primiţi în următoarele două luni. „Într-adevăr, banii nu au fost viraţi, însă aceştia vor fi încasaţi de asistenţii maternali în două tranşe. Astfel, prima va fi primită în prima săptămână din luna noiembrie, iar a doua la începutul lui decembrie“, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt de la DGASPC. Valoarea unei astfel de alocaţii este de aproximativ 350 de lei pe lună, din care asistentul maternal trebuie să asigure bunăstarea copilului, adică hrana, îmbrăcămintea, medicamentele şi confortul necesar.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.