După ce partidele puterii au „suspendat” PSD şi PNL din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, asigurându-se că pot lua decizii şi fără cvorum, opoziţia ripostează. PSD readuce în discuţie suspendarea Robertei Anastase, pe motiv că încalcă Regulamentul.
Propunerea social-democraţilor se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice de astăzi. Opoziţia joacă însă doar la imagine în ceea ce priveşte încercarea de suspendare a Robertei Anastase. Şi asta pentru că social-democraţi nu au practic sorţi de izbândă, în condiţiile în care puterea are majoritatea în Comisia juridică.
Chiar şi aşa, PDL se pregăteşte să îngroape subiectul fie prin absenţa „motivată” a Robertei Anastase, care ar amâna audierea, fie prin neprezentarea deputaţilor puterii din şedinţă, ceea ce ar duce la lipsa de cvorum.
Sesizare la Curtea Constituţională
Opoziţia nu se va opri însă să ceară doar suspendarea Robertei Anastase, ci va contesta la Curtea Constituţională decizia plenului de ieri, prin care Biroul Permanent poate lua decizii în lipsă de cvorum.
„Această hotărâre e o amputare a democraţiei. Orice organ colegial lucrează cu un cvorum. Până şi o asociaţie de propietari are nevoie de jumătate plus unul din voturi ca să ia decizii. La parlament, nu e nevoie să participe jumătate plus unul, ci numai Anastase şi Voinescu”, a spus liberalul Ciprian Dobre.
Chiar şi în contextul sesizării Curţii, scoaterea din cărţi a opoziţiei din Biroul Permanent, pe de o parte, pune în stand-by subiectul înlocuirii Robertei Anastase, iar pe de alta asigură în următoarea lună undă verde pentru legi importante, precum salarizarea şi bugetul pe 2011, condiţii pentru acordarea unei noi tranşe din împrumutul de la FMI.
De altfel ieri, PDL şi-a reconfirmat, tactic, majoritatea în plenul Camerei, mobilizându-şi la vot chiar şi miniştrii, printre care Elena Udrea. La finalul şedinţei, Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL, a ţinut să sublineze victoria: „Am vrut să arătăm adevărata majoritate. Ne-au numărat, ne-au filmat. S-a văzut: avem o majoritate constantă”.
evz.ro