În 24 de ore, la Paşcani, au avut loc trei accidente feroviare cu doi morţi şi un rănit. Cele două persoane care au ajuns sub tren sunt o femeie din localitatea Hălăuceşti şi un bărbat din Blăgeşti. Femeia, Tereza Burbulea, în vârstă de 76 de ani, a fost lovită de tren în noaptea de miercuri spre joi, şi a fost găsită de un localnic. Bătrâna locuia singură într-o casă de lângă staţia CFR din Hălăuceşti. „Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a se cerceta cauzele decesului persoanei. Deocamdată nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni“, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Bărbatul din Blăgeşti, în vârstă de 67 de ani, a murit după ce a fost izbit în plin de un tren marfar. Acesta se numeşte Dumitru Alexa. Potrivit martorilor, bărbatul îşi plimba câinele şi nu a fost atent la traversarea liniilor de cale ferată. Al treilea accident, cu un rănit, a avut loc miercuri dimineaţa, când un bărbat a fost atins de locomotiva unui tren, în gara din Ruginoasa. Acesta a rămas fără o mână.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.