
Pe cartiere, cei mai tranşanţi sunt sucevenii care locuiesc în Zamca. Aici, 87% dintre cei intervievaţi s-au declarat pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, în timp ce împotrivă au fost doar 8%, procentul de nehotărâţi fiind de 5.
Mai toleranţi s-au dovedit locuitorii din zona centrală, dar şi aici procentul celor care doresc moartea patrupedelor fiind majoritar, respectiv de 58. Şi locuitorii din Obcini s-au dovedit ceva mai dispuşi ca municipalitatea să nu ucidă câinii, în favoarea eutanasierii pronunţându-se 62% dintre respondenţi.
„Acest procent este cauzat de realitatea din teren”
Sociologul sucevean Adrian Botezatu, doctor în geostrategie, este de părere că nemulţumirea oamenilor a crescut simultan cu sporirea numărului de câini de pe străzi.
„Acest procent este cauzat de realitatea din teren şi este o urmare logică a eşecului politicilor de sterilizare promovate de-a lungul timpului, care în loc să aibă ca efect micşorarea numărului de câini vagabonzi, a avut exact rezultatul invers. Din punctul meu de vedere, este un procent corect pentru un fenomen scăpat de sub control, iar înmulţirea şi mai accentuată a câinilor vagabonzi va avea ca efect creşterea exponenţială a nemulţumirilor sucevenilor”, a explicat sociologul Adrian Botezatu.
În opinia sa, înmulţirea câinilor fără stăpân de pe străzile municipiului Suceava a mai avut alte două cauze, pe lângă eşecul politicii de sterilizare. Pe de o parte, aici au ajuns patrupede din alte judeţe, aduse cu maşini de către anumiţi „binevoitori”, iar pe de altă parte oamenii de la sate au adus pui de câini care le erau de prisos în gospodării, iar în acest fel populaţia „maidanezilor” a sporit într-un ritm alarmant.
Referitor la procentul zdrobitor de 87 în care locuitorii cartierului Zamca s-au declarat în favoarea eutanasierii câinilor fără stăpân, doctorul în geostrategie Adrian Botezatu a menţionat că există o explicaţie.
„Este vorba de un cartier înghesuit, iar oamenii şi câinii se sufocă reciproc, ciocnirile fiind mult mai dese decât într-un cartier care beneficiază de un spaţiu mult mai mare”, a arătat Adrian Botezatu.
de Sandrinio NEAGU
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-10-16/Eutanasierea-cainilor-vagabonzi-dorita-de-70-dintre-suceveni#ixzz2hxkFq000