spot_img
spot_img
4 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img
spot_img

Parlamentul a dat liber la băuturile care imită vinurile

- Advertisement -

Acciza la BFL-uri a fost tăiată de zece ori Parlamentarii au adoptat o lege prin care acciza la băturile fermentate liniştite e redusă de la 100 de euro la 10 euro pe hectolitru. Preşedintele a trimis legea la reexaminare, însă solicitarea sa e pe punctul de a fi respinsă.Cu o acciză foarte mică, BFL-urile vor deveni din nou profitabile şi vor face concurenţă neloială vinurilor.Lăsand la o parte definiţiile din Codul Fiscal, BFL-urile sunt nişte băuturi care imită vinul, dar nu sunt făcute din struguri şi au costuri de producţie mult mai mici

Parlamentul Romaniei a decis că acciza la BFL trebuie să scadă de la 100 de euro la 10 euro la 100 de litri. La o ţuică naturală produsă în propria gospodărie, acciza este de 1.000 de euro pe hectolitru, dar la o băutură care imită vinul e de doar 10 euro, fapt care arată de unde vor aleşii să se scoată profitul. Chiar dacă preşedintele a trimis legea la reexaminare, sunt şanse mici ca să se schimbe ceva, avand în vedere că deja Senatul i-a respins solicitarea. Producătorii de BFL-uri au făcut de mult timp demersuri de licenţiere, anticipand scăderea accizei. Reprezentanţii viticultorilor atrag atenţia că aceste băuturi nu sunt supuse nici unui control şi îi vor băga în faliment pe producătorii de vinuri deoarece sunt mult mai ieftin de produs.

Actuala putere se ambiţionează să îngroape viticultura prin reluarea producţiei pe scară largă a băuturilor fermentate liniştite (BFL). Ignorand impactul dezastruos avut asupra producătorilor de vinuri, parlamentarii au adoptat o lege care prevede reducerea accizei de la 100 de euro la doar 10 euro pe hectolitru. Preşedintele Traian Băsescu a trimis actul normativ la reexaminare, însă Senatul a respins această cerere. Camera Deputaţilor este for decizional, dar decizia deputaţilor este previzibilă. Acciza de 100 de euro la BFL a fost introdusă în anul 2010 de către fostul Guvern Boc. Să nu vă gandiţi că pe foştii guvernanţi îi cuprinsese dragostea pentru viticultură. Măsura a fost luată pentru aceştia s-au gandit că vor strange bani mai mulţi la bugetul sărăcit de criză al ţării. De atunci, producătorii de BFL au depus eforturi insistente pentru reluarea producţiei cu costuri mai mici. Aceştia au reuşit parţial la începutul anului, atunci cand în Codul Fiscal a fost introdus o prevedere ambiguă, potrivit căreia se poate considera pentru o anumită categorie de BFL se poate percepe o acciză de numai de 25 de euro pe hectolitru. Această ambiguitate a fost “clarificată” în Parlament, care a decis că e cazul să fie percepută o taxă de 10 euro la 100 de litri, adică doar 0,1 euro pe un litru de băutură fermentată liniştită. La cursul actual, înseamnă mai puţin 45 de bani, ceea ce va încuraja producătorii de BFL să reia producţia şi să înregistreze profituri mari din imitarea vinurilor.

PNL a susţinut tăierea accizei

Parlamentarii şi-au spus opinia cu privire la BFL atunci cand a intrat în dezbaterea forului legislativ OUG 117/2010, pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale. În 2011, actul normativ a ajuns în Senat. Atunci, Comisia economică, industrie şi servicii, condusă de liberalul Varujan Vosganin, a dat aviz negativ ordonanţei. În cele din urmă, Senatul a pasat responsabilitatea aprobării la Camera Deputaţilor. Aici, ordonanţa a intrat de mai multe ori în plen pană cand a fost aprobată întrucat au fost cerute rapoarte suplimentare de la Comisia de buget, finanţe şi bănci. Acest lucru s-a întamplat şi 14 februarie şi 19 martie 2012. Pe 24 mai 2012 s-a primit un raport suplimentar de la comisie, în care acciza la BFL era zero. Schimbarea a fost adoptată ca urmare a propunerii făcute de doi deputaţi PDL, William Brînză şi Adrian Gurzău, ceea ce arată că niciunei tabere politice nu-i prea pasă de viticultură. Această propunere a fost menţinută în rapoartele ulterioare ale comisiei, însă ordonanţa nu fost luată în discuţie  de deputaţi, care au trimis-o de fiecare dată la Comisia de buget, finanţe şi bănci pentru rapoarte suplimentare. La raportul din 22 mai 2013 s-a consemnat o schimbare importantă în cadrul comisei. Parlamentarii PNL au impus o nouă modificare, aceea a accizei de 10 euro/hectolitru. După ce legea a fost retrimisă încă o dată în comisiei, în cele din urmă a fost adoptată în această formă pe 26 iunie 2013.

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/viata-satului/98436-acciza-la-bfl-uri-a-fost-taiata-de-zece-ori-parlamentul-a-dat-liber-la-bauturile-care-imita-vinurile.html

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.