Femeia avea 55 de ani, iar rudele spun că suferea de afecţiuni cardiace. În ultimele ore nu mâncase nimic, ci consumase doar apă. Peste 30 de pelerini au leşinat la coadă
În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva adună la Iaşi mii de pelerini din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Rândul se întinde pe kilometri întregi, iar credincioşii rabdă de foame şi de frig, aşteptând să se închine la moaşte. Incidentele nu au lipsit niciodată, oamenii împingându-se şi luându-se la bătaie pentru a ajunge mai repede la raclă, în timp ce alţii sunt doborâţi de alimentaţia proastă şi temperaturile scăzute. Ieri s-a înregistrat la Iaşi şi prima tragedie, când o femeie venită împreună cu soţul ei tocmai din Ploieşti a leşinat în timp ce se afla în rând şi a murit câteva minute mai târziu, la spital. Florina N., în vârstă de 55 de ani, stătea la coadă din cursul nopţii de joi, aşteptând să se închine la racla Sfintei Parascheva, la moaştele Sfântului Simeon de la Mănăstirea Târgu Neamţ şi la Icoana Maicii Domnului
Ieri-dimineaţă, din cauza oboselii, dar şi a lipsei de hrană, aceasta a început să se simtă rău şi şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii aflaţi la faţa locului i-au acordat primele îngrijiri, după care au transportat-o la Spitalul “Dr. C.I. Parhon”, care a ţinut garda mare, unde s-a declarat decesul. “Pacienta a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată la faţa locului. Un echipaj SMURD a adus-o la spital. Ea era intubată şi ventilată mecanic atunci când a venit echipajul, iar medicul de gardă şi cel de la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă au preluat victima imediat. Ea a fost internată la ATI şi s-au continuat manevrele de resuscitate şi în incinta spitalului. Eforturile medicilor au fost însă în zadar, iar după aproximativ 45 de minute s-a declarat decesul”, a precizat dr. Carmen Volovăţ, directorul medical al Spitalului “Parhon”. Potrivit familiei, femeia suferea de afecţiuni cardiace şi avea probleme mari şi cu tensiunea, iar în ultimele ore nu mâncase nimic, ci consumase doar apă.
Colici renale, viroze respiratorii, pusee de hipertensiune sau tulburări de ritm cardiac
Numai în cursul zilei de ieri, peste 30 de pelerini au leşinat în timp ce stăteau la coadă şi au necesitat îngrijiri de la medicii de pe ambulanţă şi SMURD aflaţi la faţa locului, iar unii au fost transportaţi la spital. În ultimele două zile, zeci de pelerini au ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” cu stări lipotimice cauzate de oboseală prelungită, alimentaţie necorespunzătoare şi lipsă de hidratare. „Printre aceştia au fost şi tineri cu colici renale, care au fost tratate în cadrul clinicilor de specialitate de la noi şi cu viroze respiratorii, aceştia din urmă fiind direcţionaţi spre Spitalul de Boli Infecţioase. S-au înregistrat, de asemenea, cazuri de pusee de hipertensiune sau tulburări de ritm cardiac, şi acestea cauzate de stresul excesiv la care pelerinii îşi expun organismul”, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”.
Pentru a veni în întâmpinarea complicaţiilor ce pot apărea pe fondul oboselii şi al alimentaţiei sărace, au fost amplasate în zonă mai multe puncte de asistenţă medicală pentru situaţii de urgenţă. Un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, studenţi medicinişti, voluntari ai Crucii Roşii şi membri ai filialei ieşene a Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români sunt gata să intervină în orice moment. Pentru prevenirea urgenţelor medicale, medicii îi sfătuiesc pe pelerini să se îmbrace potrivit temperaturilor scăzute înregistrate pe timpul nopţii, să poarte încălţăminte comodă, adecvată sezonului, şi să fie echipaţi cu pelerină de ploaie şi umbrelă. De asemenea, specialiştii atrag atenţia pacienţilor care suferă de boli cronice: este obligatoriu ca aceştia să nu întrerupă tratamentul şi să respecte regimul alimentar prescris de medic, specific afecţiunilor cu care au fost diagnosticaţi. Jandarmii ieşeni au precizat că ieri la amiază rândul de pelerini care aşteptau să se roage şi să atingă moaştele Sfintei Parascheva se întindea pe o lungime de doi kilometri. Ei au estimat că la coada formată aşteptau aproximativ 20.000 de pelerini, capătul fiind pe strada Sfântul Andrei. (Claudia DANAILA, Alexandra COSTIN, Andrei DÎSCA)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.