spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Năstase, din nou în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă. În ce condiţii ar putea fostul premier să se întoarcă la închisoare

- Advertisement -

Fostul premierul Adrian Năstase s-a prezentat luni dimineaţă în faţa judecătorilor Curţii Supreme. Năstase este judecat pentru acuzaţiile din dosarului Zambaccian, a treia cauză de corupţie pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Dosarul este în faza de recurs. Dacă Năstase este condamnat fie şi la o pedeapsă cu suspendare, el va intra din nou la închisoare. Curtea Supremă a judecat până acum trei  termene în acest dosar, Năstase reuşind să obţină de fiecare dată o amânare. La ultimul termen Năstase şi-a susţinut nevinovăţia.

În acest dosar, Năstase este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare.

Gândul vă prezintă şi singurele interceptări cu Adrian Năstase realizate de procurori.

Completul de cinci judecători ai Curţii Supreme va începe luni, 3 iunie, judecarea recursului în dosarul de corupţie Zambaccian-Adrian Năstase. Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii.

În acest dosar, Adrian Năstase este acuzat şi pentru primire de foloase necuvenit de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiţi de la Irina Jianu, Năstase şi soţia acestuia sunt acuzaţi că au cumpărat bunuri din China, achiziţiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operaţiuni, Ioan Păun ar fi primit – susţin procurorii – promisiunea că va fi menţinut pe poziţia de consul.

Una din cele mai bine puternice acuzaţii din dosar este cea de şantaj.

Adrian Năstase este acuzat că l-a şantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor DNA în faza de urmărire penală. Una dintre probele din dosar o reprezintă interceptările ambientale cu Adrian Năstase. Potrivit procurorilor, acestea dovedesc acuzaţia de şantaj.

Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA au dovedit – folosind acte contabile – traseul banilor care ar fi fost primiţi ca mită de la Irina Jianu. Astfel, din suma totală de 630.000 euro, 700.000 dolari au fost trimişi de soţii Năstase în China consulului Ioan Păun, restul banilor reprezentând valoarea lucrărilor realizate de companiile Vercon şi Conmpuls din Băcău (controlate de Irina Jianu), lucrări realizate la imobile deţinute de Năstase.

Cum sunt susţinute acuzaţiile de şantaj

La judecarea pe fond a dosarului, Adrian Năstase a fost achitat pentru infracţiunea de luare de mită, însă a fost condamnat pentru infracţiunea de şantaj.

Potrivit specialiştilor, această soluţie este puţin neobişnuită deoarece infracţiunea de şantaj reprezintă şantajul lui Năstase la adresa lui Ioan Păun pentru ca acesta să nu devoaleze infracţiunea de luare de mită.

Legat de infracţiunea de şantaj, potrivit rechizitoriului, aceasta s-a consumat în anul 2006, după ce procurorii au început urmărirea penală şi după ce Ioan Păun a fost audiat la DNA, declaraţia sa fiind una nefavorabilă lui Adrian Năstase. Ioan Păun a povestit ulterior, în 2009, că în 2006 a fost chemat la reşedinţa lui Adrian Năstase de pe strada Zambaccian.

Întâlnirile aveau loc în buncărul de la subsol, o construcţie specială cu pereţi de plumb. Ioan Păun a relatat că Adrian Năstase i-ar fi cerut să declare la DNA că nu a primit 700.000 de dolari de la el şi soţia sa, ci de la Irina Jianu.

Ioan Păun a sugerat infracţiunea de şantaj cu o declaraţie în care spune că avocatul Aurel Ciobanu i-ar fi indicat că există posibilitatea ca el să fie scos din ţară pentru câţiva ani fără ca cineva să ştie. În opinia lui Păun, poziţia avocatului reprezenta o ameninţare indirectă de la familia Năstase.

În continuare, procurorii DNA spun că Adrian Năstase a continuat operaţiunea de şantajare a lui Ioan Păun. Astfel, în 2006 Năstase a insistat să se întâlnească cu Octavian Creţu, bun prieten al lui Ioan Păun. De altfel, Păun ar fi şi locuit la Creţu în perioada în care DNA efectua ancheta.

Astfel, pe 13 martie 2006, Adrian Năstase s-ar fi întâlnit cu Octavian Creţu la Parlament chiar în biroul său. La acea dată Năstase era preşedinte Camerei Deputaţilor. Octavian Creţu purta asupra sa echipament de înregistrare. Din stenograma discuţiilor reiese că Năstase încearcă să-l convingă pe Creţu să intervină la consulul Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată procurorilor şi să nu mai recunoască faptul că a primit 700.000 de dolari de la el şi de la Dana Năstase. Prezentăm mai jos câteva fragmente relevante din interceptare:

N.A. (Năstase Adrian)( vorbeşte în acelaşi timp cu C .O. ): Domnu’ CREŢU, trec direct la subiect.
C.O.Creţu Octavian): Vă rog!
N.A.: Ştiu că-l cunoaşteţi foarte bine pe PĂUN. …….……………………………………………………………………………
N.A.: Deci…ă… din păcate am vorbit cu …ă…IRINA JIANU şi …ă…Ştiţi puţin, ştiţi toată istoria poveştilor …(neinteligibil ) …
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.) : Ă… Nu… Nu prea…ă… nu prea ştiu pentru că…ă…
N.A.(vorbeşte în acelaşi timp cu C.O.) : În sfârşit. Bun …(neinteligibil) …
C.O.( îl întrerupe pe N.A.) : Vedeţi, eu nu l-am întrebat pe PILU nimic. Având învedere………………………………………………………………………………
N.A.: Deci…ă…problema, problema este următoarea: …ă… IRINA JIANU a adus nişte containere pentru construcţii  …( îşi drege vocea, apoi continuă  )… şi alte lucruri, nu ştiu ce, din…CHINA …
C.O.: Da…
N.A.: Ea spune că a plătit ea containerele…
C.O.: Da.
N.A.: Şi ei au venit la VERCON.
C.O.: Da, corect!
N.A.(vorbeşte în acelaşi timp cu C.O.) : Deci…Bun! Acum câteva zile… iar PĂUN şi -a schimbat declaraţia şi a spus că de fapt soţia mea i-a dat banii, este vorba de o sumă mai mare, că are un inventar complet pe fiecare obiect din fiecare container, schimbând complet linia de anchetă şi chestiunea asta …ă… cum să spun?- îmi creează o problemă, îmi creează o problemă de tip juridic. Poftim?
C.O.: Nu vă creează.
N.A.: Ba da.
C.O.: Nu? Vă rog să vă gândiţi…juridic! Nu vă creează nicio problemă.
N.A.: Haideţi să vedem!………..
N.A.: El a introdus o sumă care-mi creează numai probleme : patru sute cincizeci de mii de dolari, cin’ sute de mii de dolari………………………………………………………………………………
N.A.: Am înţeles. Domnu’ CREŢU, am nevoie de sprijinul dumneavoastră, totuşi, în chestiunea asta şi am să vă spun …ă… de ce.
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.) : Da. Da.
N.A.: Ştiu că aveţi o anumită autoritate asupra lui şi… ştiu că şi domnu’  ROTARU…ă… are o anumită autoritate asupra lui. Ă… el dacă avea o anumită strategie, trebuia s-o discute şi cu mine.

Procurorii spun că un fragment din stenograme este extrem de relevant pentru dovedirea şantajului. Mai precis, la un moment dat, Adrian Năstase introduce în discuţie faptul că Irina Jianu ar urma sa declare public că Ioan Păun este ofiţer sub acoperire al unui serviciu secret.

Cea mai fierbinte stenogramă

De altfel, la judecarea pe fond a procesului, avocaţii lui Adrian Năstase au încercat în reptate rânduri să acrediteze acestă idee, dar fără succes. Potrivit procurorilor, acesta este elementul central al acuzaţiei de şantaj: faptul că Năstase, prin Creţu, i-a transmis lui Păun că, dacă nu îşi schimbă declaraţia dată, va fi deconspirat ca ofiţer sub acoperire. Iată şi stenograma respectivă:

N.A.: Bun, ADRIAN VILĂU…ă… -cum să spun?-ştia mai puţine lucruri şi era clientu’ lui, deci el şi-a pus problema, în alţi termeni. Dar vedeţi că şi eu în condiţiile astea …ă… am aceeaşi problemă. Şi -atunci …ă… Deci, din acest moment… Deci, IRINA JIANU vrea să… vrea să anunţe că el i-a spus că era ofiţer sub acoperire, să ceară nu ştiu mai ce… Deci, iese un scandal şi iese o mizerie… pentru …(neinteligibil)… de probleme…
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.): În lucru’ ăsta… Deci …ă… IRINA JIANU îşi asumă un risc foarte mare, fără… fără să aibă acoperire. Am să vă spun de ce. Deci, în… în…ă… în… într-o asemenea situaţie …ă… problema este …ă… imposibil de dovedit
N.A.:E-n ordine, da’ ea o să spună…
C.O.: Dacă ea spune asta …ă… îşi pune o bombă sub fund.
N.A.:Deci, ea spune că el i -a spus chestia asta. Deci… Bun, eu vă spun! Deci, eu vă s…
C.O. (vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.): Domnu’ Preşedinte, e bine să nu spun lucrul ăsta!
N.A.: E-n ordine! Eu…
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cuN.A.): Dacă face asta deschide Cutia Pandorei şi absolut nimeni şi nimic nu o va putea închide.
N.A.: E-n ordine! Dar eu vă spun numai că şi ea se simte în aceeaşi situaţie tot cu „ori-ori”. Pentru că ea a făcut nişte declaraţii, şi-a asumat nişte lucruri… Ea şi le-a asumat, că erau banii ei, că a făcut nişte lucruri… Pentru ce trebuia să vină el să spună: „Dom’le sunt, nu sunt…?” Deci, el trebuia să… Nimeni n-a spu… El nu ştia nimic de documente, el le-a pus într-un plic şi le-a trimis. Asta era declaraţia lui şi  n-avea nici un fel de problemă! Deci, ea-şi asumase această chestiune, însă a fost ideea lui. E o idee tâmpită de-altfel, cu… Şi erau acolo obiecte de construcţii destul de multe… Or, el vine acuma şi spune: „Nu, domn’e! Uite pe fiecare container ce este şi vă aduc eu notiţele mele. Şi vă aduc şi scris de DANA NĂSTASE şi vă spun că şi bani… veniţi …ă… daţi de… DANA şi de ADRIAN NĂSTASE.” Deci, asta a fost declaraţia lui, ultima! Deci, el a… a introdus nişte elemente noi de foarte mare dificultate şi la un nivel, pentru că până acuma se discuta de o sută de mii materiale din containere, îi pune într-o situaţie delicată pe cei de la vamă, de la BACĂU… Ăştia spuneau: „Domn’e, asta am primit, asta există aici!” Deci, nu era nici un fel de problemă!
C.O.: Nu ştiu. Ă…ă… sincer să fiu îmi spuneţi nişte lucruri noi pe care eu nu le cunosc şi pe care…

Adrian Năstase a avut două discuţii interceptate ambiental de procurori. În ambele discuţii Năstase încerca să-l determine pe Octavian Creţu să-l facă pe Păun să îşi schimbe poziţia şi declaraţia dată procurorilor.

Adrian Năstase ar putea să ajungă din nou în spatele gratiilor

Pe 30 martie 2012, completul Curţii Supreme – format din judecătorii Ana Hermina Iancu (preşedinte), Alixandri Vasile şi Săndel Macavei – a decis să-l achite pe Adrian Năstase pentru infracţiune de luare de mită şi să-l condamne la 3 ani cu suspendare pentru cea de şantaj. În acelaşi dosar Dana Năstase a fost acuzată de complicitate la luare de mită, spălare de bani şi folosirea de acte vamale false. Dana Năstase a fost condamnată la 3 ani cu suspendare pentru folosirea de acte vamale false, pentru restul acuzaţiilor fiind achitată. Irina Jianu şi ea inculpată în dosar a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare.

Potrivit experţilor consultaţi de gândul, în cazul în care completul de cinci judecători menţine această pedeapsă pentru Adrian Năstase, atunci acesta ar mai sta în închisoare pentru o perioadă minimă de 3-4 luni. Practic, Curtea Supremă va contopi pedeapsa de 2 ani cu executare din dosarul Trofeul Calităţii cu cea din acest dosar şi astfel va rezulta o pedeapsă totală de 3 ani cu executare. Asta pentru că pedeapsa de 3 ani cu suspedare devine 3 ani cu executare.

Cu toate acestea, Năstase nu este obligat să petreacă efectiv trei ani în închisoare, ci doar o treime din pedeapsă pentru că beneficiază de prevederea care spune că, după împlinirea vârstei de 60 de ani trebuie să efectuezi doar o treime din pedeapsă. Năstase a efectuat o treime din pedeapsa de doi ani din Trofeul Calităţii, însă va trebui să mai execute 3-4 luni pentru a ajunge şi la fracţia de o treime din posibila pedeapsă de trei ani după sentinţa finală din acest dosar.

Sursa: www.gandul.info

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.