spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Tânăr campion, pe moarte. Cel care l-a adus în această stare, reţinut pentru 24 de ore

- Advertisement -

Agresorul tânărului atlet care se luptă cu moartea în spital a fost reţinut ieri de poliţişti pentru 24 de ore. Vasilică Baciu, de 29 de ani, cel care l-a lovit în figură pe Ştefan Pavel (27 de ani) pe 22 septembrie, în faţa clubului Artemis, s-a prezentat ieri la audieri la Secţia 4 Poliţie Tătăraşi, împreună cu avocatul său. El avea mâna dreaptă bandajată, probabil de la altercaţia cu cel care era rival. „În privinţa evenimentului din data de 22 septembrie, când în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, doi tineri, care se cunoşteau, s-au agresat reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la spital, în urma cercetărilor şi efectuării documentaţiei medico-legale, a fost luată măsura reţinerii suspectului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. Acesta a fost introdus în arestul Poliţiei. În cursul zilei de 3 septembrie, el va fi prezentat unităţii de parchet competente cu propuneri legale“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Potrivit unor surse din anchetă, cei doi s-au mai certat, un diferent între cei doi având loc în urmă cu câţiva ani, la Londra. Avocatul lui Vasilică Baciu a precizat că Baciu, clientul său, doar a intenţionat să se apere. „El se afla în incinta barului împreună cu mai mulţi prieteni, băieţi şi fete, iar la un moment dat tânărul care se află la spital l-a înjurat şi l-a scuipat, apoi a fost dat afară de agenţii de pază. Afară, Ştefan Pavel l-a aşteptat şi l-a lovit cu picioarele pe clientul meu, iar el a rispostat cu un pumn. Din cauza stării de ebrietate în care se afla, tânărul s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de asfalt. De la lovitura cu asfaltul băiatul a intrat în comă, şi nu de la pumnul pe care l-a luat“, a spus Bogdan Luca, avocatul lui Vasilică Baciu. Bătaia dintre cei doi a fost surprinsă de camerele de luat vederi din bar şi din afara lui. În imagini se poate vedea cum cei doi se ceartă în bar, apoi ies afară, urmaţi de mai mulţi clienţi. Afară, în imagini, se vede cum Vasilică Baciu îl loveşte pe atlet în faţă, iar acesta cade pe spate, lovindu-se cu capul de pavele. Tânărul a stat întins pe asfalt minute în şir până să sune cineva la Ambulanţă. Ştefan Pavel fusese component al naţionalei de atletism, probele lui preferate fiind 100 metri, 200 metri, şi 4X400 de metri.

Ce spun medicii şi familia

Sportivul este în continuare în stare critică, şansele de supravieţuire fiind foarte mici. Acesta a făcut în cursul zilei de ieri două stopuri cardio-respiratorii şi a fost resuscitat minute în şir, iar rudele au crezut pentru câteva momente că a decedat. Ieri-seară, acesta era ţinut în viaţă doar de aparate, dar medicii au precizat că decesul se poate produce în orice clipă şi că este posibil să nu supravieţuiască până dimineaţă. „Starea pacientului nu s-a schimbat. Este foarte grav, în comă profundă, de grad înalt. Este intubat şi ventilat mecanic, fiind ţinut în viaţă doar de aparare. Prognosticul este rezervat, iar moartea poate surveni în orice moment. A suferit un traumatism cranio-cerebral cu hematom, are multiple leziuni cerebrale şi superficiale şi profunde care nu pot fi tratate chirurgical“, a declarat dr. Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie. Apropiaţii şi rudele lui Ştefan Pavel speră într-o minune şi cer ajutorul tuturor medicilor, pentru a-l salva pe tânăr. „Nu ne-a venit să credem când am auzit ce s-a întâmplat. Medicii de la Iaşi s-au comportat exemplar, aşa cum trebuie, au făcut tot posibilul să-l menţină în viaţă, dar tot nu-şi revine. Alţi medici din ţară dacă îl pot ajuta să o facă. Să vină la Iaşi, să ofere o informaţie, să colaboreze cumva cu cei de aici, orice, doar să plece sănătos din spital“, a precizat Ema Pavel, sora atletului, aflată la Spitalul de Neurochirurgie. Ştefan Pavel a fost antrenat, pe când era la Liceul cu Program Sportiv, timp de aproximativ patru ani, de Dorinel Ursachi, având rezultate bune şi la nivel european, nu doar naţional. „Ştefan a participat la Cupa Europei, la balcaniade, a fost campion naţional la multe probe, a mers şi cu ştafeta României la europenele de la Debreţin şi sperăm să-şi revină. Toţi cei care îl cunosc sunt îndureraţi“, a precizat Dorinel Ursachi, fostul antrenor al acestuia.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tanar-campion-pe-moarte-cel-care-l-a-adus-in-aceasta-stare-retinut-pentru-24-de-ore–24793.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.