spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Fost puşcăriaş de la Iaşi, despăgubit generos de CEDO pentru că a stat înghesuit

- Advertisement -

Judecătorii de la Strasbourg au decis zilele trecute să sancţioneze încă o dată statul român din cauza condiţiilor de cazare de la Penitenciarul Iaşi. În această unitate sunt de două ori mai mulţi deţinuţi decât spun normele europene.

Lipsa de spaţiu şi creşterea infracţionalităţii aduc României condamnări pe bandă rulantă. După ce anul trecut un ieşean a fost despăgubit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu 7.500 de euro, zilele trecute un alt fost puşcăriaş de la Penitenciarul Iaşi a avut câştig de cauză într-un proces intentat statului român. Daniel Olariu, de 36 de ani, va trebui să primească 1.000 de euro din bani publici după ce CEDO a considerat că acesta a fost cazat în condiţii improprii în perioada în care a fost încarcerat în închisoarea ieşeană.

Potrivit hotărârii judecătorilor europeni, Olariu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru înşelăciune în 2002, fiind prins şi încarcerat abia în 2007. Ieşeanul a fost acuzat că a înşelat mai multe societăţi comerciale de la care a cumpărat mărfuri cu bilete la ordin false. În acţiunea intentată împotriva României, Olariu a invocat articolul CEDO care face referire la tratamentele inumane şi degradante. „Curtea a constatat că spaţiul personal al reclamantului, în majoritatea timpului petrecut în această închisoare în şapte celule diferite, a variat între 1,26 şi 2,21 mp. Curtea a subliniat că Guvernul nu a furnizat nicio informaţie oficială cu privire la numărul de deţinuţi închişi în fiecare din cele şapte celule ocupate de către reclamant. Caracterul incomplet al acestor date nu au putut constitui un motiv suficient pentru a înlătura pur şi simplu acuzaţiile reclamantului în ceea ce priveşte suprapopularea carcerală“, se arată în hotărârea CEDO.

De două ori mai mulţi deţinuţi decât spaţii

În iunie 2012, un alt ieşean, Petru Mazâlu, a câştigat 7.500 de euro într-un proces împotriva României după ce CEDO a constatat că acesta fusese cazat în condiţii improprii în Penitenciarul Iaşi. Cazurile de acest gen se pot repeta. În unitatea ieşeană sunt încarceraţi în jur de 1.500 de deţinuţi. Pentru a fi respectat spaţiul recomandat de normele europene, respectiv 4 metri pătraţi de persoană, numărul acestora ar trebui să fie de două ori mai mic. Directorul Penitenciarul Iaşi, Marius Vulpe, a menţionat ieri că problema spaţiului mic al închisorii ieşene a fost transmisă autorităţilor centrale în mai multe rânduri, însă că nu s-au găsit fonduri până acum pentru mărirea spaţiilor de cazare. „Din păcate, din acest punct de vedere, sunt încălcate normele europene fără a fi vina cuiva. Numărul de deţinuţi este mult prea mare pentru spaţiile de care dispunem, iar pentru ca acestea să fie înmulţite ar fi nevoie de fonduri foarte mari“, a spus Vulpe. Acesta a mai arătat că Daniel Olariu, în perioada încarcerării, nu s-a plâns niciodată de faptul că ar fi cazat în condiţii improprii.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/fost-puscarias-de-la-iasi-despagubit-generos-de-cedo-pentru-ca-a-stat-inghesuit–24528.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.