Trei ieşeni au ajuns la spital după ce au fost înjunghiaţi din cauza geloziei. Marian P., din localitatea Leţcani, în vârstă de 21 de ani, a fost înjunghiat cu un cuţit la o discotecă, după un conflict avut cu un alt petrecăreţ. Pe fondul consumului de alcool, ieşeanul l-a lovit cu pumnul pe Răzvan T. în vârstă de 18 ani, iar victima a devenit imediat agresor. Furios, tânărul proaspăt devenit major, şi-a înjunghiat consăteanul cu un cuţit. Bărbatul a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ în şoc hemoragic. „Pacientul a fost diagnosticat cu hemopneumotorax stâng masiv şi patru plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui stâng. A fost direcţionat către sala de operaţii, fiind internat la Chirurgie I. Prognosticul este rezervat“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă. Poliţiştii îl cercetează acum pe agresorul de 18 ani şi în funcţie de starea pacientului şi de numărul de zile de spitalizare se va face încadrarea juridică a faptei, urmând a se lua măsurile care se impun.
Victimă a unei alte agresiuni a devenit şi un tânăr în vârstă de 22 de ani din Focuri, care ar fi putut plăti cu viaţa pentru o noapte de amor. Ieşeanul a fost prins de un bărbat în timp ce se afla în braţele concubinei acestuia. Gelos, agresorul l-a lovit cu furca, provocându-i mai multe răni. „Pacientul a suferit mai multe plăgi înţepate. A fost diagnosticat cu plăgi abdominale şi ruptură hepatică, fiind internat şi operat la Chirurgie“, a adăugat dr. Perianu.
O plagă înjunghiată cu un cuţit de bucătărie a suferit şi un tânăr de 24 de ani din Târgu Frumos, care s-a bătut cu mai mulţi prieteni la o discotecă, tot din cauza unei fete. Bărbatul are o plagă prin înjunghiere la nivelul toracelui, fiind internat la ATI, în stare gravă. Atât agresorii, cât şi victimele se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/s-a-culcat-cu-o-femeie-si-s-a-trezit-cu-o-furca-in-ficat–22629.html