Panică într-un bloc de pe strada Brăilei din Micro 20. Un scurtcircuit la panoul electric a provocat un incendiu, care a necesitat atât intervenţia pompierilor, cât şi pe cea a echipajelor medicale. În urma intervenţiei, doi adolescenţi de 15 ani au fost salvaţi cu ajutorul scării speciale. „Incendiul a izbucnit de la panoul electric. A luat foc însă şi o canapea, care a produs un fum foarte gros. Adolescenţii nu au mai putut ieşi din camera în care se aflau, motiv pentru care s-a apelat la scară. Cei doi au fost transportaţi la spital, pentru că au suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi au făcut un atac de panică. Pompierii au reuşit să salveze şi pisica familiei, blocată şi ea în apartament”, ne-a explicat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.