Situaţie îngrijorătoare la nivel judeţean în domeniul infracţionalităţii juvenile! Zilele trecute, procurorii focşăneni au trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de talhărie un minor în varstă de 16 ani

Bătuţi de un consătean
Doi bărbaţi din comuna Nereju au fost bătuţi de un vecin, pe fondul unui conflict spontan, potrivit unei informări a Poliţiei. Lucrătorii postului de poliţie Nereju au fost sesizaţi că Bratu P., 52 ani şi Ionuţ C., 18 ani, ambii din localitate, au fost victimele unei agresiuni comise de consăteanul acestora, B. Florin de 34 ani. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a vedea de la cine a pornit pricina. (D. C.)
Băgat la „beci” pentru tentativă de omor
Lucrătorii Postului de Poliţie din comuna Dumitreşti l-au depistat pe Ioan G., 34 ani din localitate, care era urmărit naţional pentru fapte comise cu violenţă. Pe numele acestuia instanţa de judecată a emis mandat de arestare pentru executarea pedepsei de 8 ani închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de „tentativă la omor calificat”. Persoana a fost încarcerată la Penitenciarul Focşani. (D. C.)