Într-un interviu acordat Adevărul, liderul de la Damasc a vorbit despre acordul de extrădare şi cazul Omar Hayssam, dar şi despre rolul pe care îl poate juca România în procesul de pace din Orientul Mijlociu.
România şi Siria au semnat, miercuri dimineaţa, la Cotroceni, un acord privind transferul de persoane cu condamnări privative de libertate. Ulterior, a fost semnat şi tratatul de extrădare între cele două state.
„Omar Hayssam se află în închisoare. Mulţi români cred că el e liber în Siria, dar el este în închisoare, cu condamnare, şi condamnarea e de câţiva ani. După semnarea acestui acord, vor începe discuţiile pe acest caz. Asemenea discuţii nu ţin de serviciile secrete, de serviciile de informaţii, este vorba despre puterea judecătorească”, a spus Bashar al-Assad.
În ceea ce priveşte rolul pe care-l poate juca România în procesul de pace din orinetul Mijlociu, preşedintele Siriei apreciază că România ar putea să impulsioneze Israelul să participe „mai activ”.
„Nu se pune problema unui rol de mediator al României, mediatorul este cel american. Dar România ar putea juca un rol de convingere a Israelului, de a impulsiona Israelul să se aşeze la masa negocierilor, să se implice în acest proces de pace. Deasemenea, România poate să-i convingă pe europeni să nu stea deoparte, să nu stea spectatori, să se implice”, spune Bashar al-Assad.
realitatea.net