Trei gardieni de la Penitenciarul Spital Tg. Ocna sunt cercetați disciplinar

Trei angajați ai Penitenciarului Spital Târgu Ocna sunt cercetați disciplinar după ce au făcut baie pe litoralul românesc, la întoarcerea dintr-o misiune. Cei trei ghinioniști au fost surprinși de fotografii unui ziar central, iar aventura lor la malul mării a ajuns în presă. Conducerea Penitenciarului a demarat o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cum au stat lucrurile. “Pe 8 august – spune Gabriel Vranciu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Spital Târgu Ocna – a fost planificată și aprobată de către conducerea instituției noastre o misiune de transfer cu autosanitara unității în vederea internării a două persoane private de libertate la Penitenciarul Spital Poarta Albă. La misiune a participat un echipaj format din trei angajați ai unității penitenciare, iar evenimentul de pe litoral s-a produs la întoarcerea din misiune. Având în vedere primele indicii, conducerea penitenciarului s-a autosesizat și a demarat o anchetă administrativă. La acest moment a fost declanșată și se află în derulare procedura de cercetare disciplinară a persoanelor implicate”. Vraciu declară că în funcție de rezultatele cercetărilor, vor fi aplicate măsurile și sancțiunile corespunzătoare. Ramona IONESCU