Traficul pe drumul Focşani- Brăila a fost oprit ieri mai bine de jumătate de oră din pricina unui şofer fumător care a aruncat o ţigară pe geam, iar chiştocul a ajuns în paiele din remorca unui camion
Un camion plin cu baloţi de paie a luat foc ieri după-amiază în mers, la intersecţia drumului naţional Focşani – Brăila şi intrarea în cartierul Mîndreşti. Timp de jumătate de oră traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers, astfel încat coada de maşini a ajuns pană la un kilometru. Incendiul s-a produs din cauze necunoscute pentru moment, în jurul orelor 15.00. Conducătorul auto a oprit în momentul în care a fost atenţionat că din spatele maşinii, acolo unde avea cateva sute de baloţi de paie, iese fum. “O maşină care circula în spatele meu mi-a făcut semn că din spatele camionului iese fum. De fapt focul a cuprins baloţii aflaţi în remorcă. Am încercat să îndepărtăm remorca pentru ca focul să nu cuprindă şi paiele din camion, dar nu am reuşit”, ne-a declarat Robert Spînu, şoferul camionului. Acesta a cerut ajutorul pompierilor, sunand la 112. “La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Focşani. În momentul în care am ajuns flăcările se manifestau atat la cabina camionului cat şi în partea din spate, unde se aflau baloţii de paie. Din fericire nu au existat victime. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauzele exacte şi împrejurările în care s-a produs incidentul”, ne-a spus lt. Cristina Duţă, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. Pompierii au constatat că incendiul s-a produs de la o ţigară aruncată de un alt şofer care nu a fost identificat. Servanţii au îndepărtat mai mulţi baloţi de paie, dar nu au reuşit să salveze mare lucru. Aproape întreaga cantitate de paie a ars în urma incendiului. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere, care au dirijat traficul. Pentru a evita alte incidente în zonă, pompierii au fost nevoiţi la final să spele şoseaua naţională. Pentru ca astfel de fapte să nu se mai producă, pompierii îi sfătuiesc pe şoferi să nu mai arunce ţigări aprinse pe geam. (Dan CHIRIAC) Pe platforma web tv a ZdV puteţi vedea imagini de la locul incediului.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.