Autor: Dan Andronic
Faptul că premierul Ponta vrea să trimită contractul de privatizare al CFR Marfă la CSAT doar pentru a-i pasa șefului statului această responsabilitate este cât de poate de clar. Nu mai reiau aici faptul că printre atribuțiile CSAT potrivit legii de funcționare a acestei instituții nu se află aprobarea privatizărilor companiilor de stat. Dar nu pot să nu mă întreb de ce premierul Ponta nu încearcă să convoace la rândul său o ședință a CSAT, dacă tot e atât de chitit să rezolve problema CFR Marfă și crede că mai are nevoie doar de avizul CSAT pentru asta?
Potrivit articolului 6, alineatul 2 din legea CSAT, Consiliul poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională. Premierul îndeplinește funcția de vicepreședinte al CSAT.
Întrebat ieri de ce nu face acest lucru, premierul a răspuns: „Nu am folosit această procedură şi nu cred că e o situaţie atât de urgentă. Dacă nu se întâlneşte CSAT-ul în 60 de zile, probabil, dar nu va fi cazul în mod sigur, cel puţin din partea noastră. Noi suntem oameni rezonabili, cu mintea la noi”, a spus Ponta.
Părerea mea e că dacă tot a spus că își asumă răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă, atunci la fel de bine ar putea să încerce să convoace CSAT pentru a rezolva această problemă și pentru a nu aștepta 60 de zile. Sigur, asta numai în situația în care chiar își dorește să rezolve această situație și totul nu este altceva decât un nou joc de imagine al lui Victor Ponta.
EVZ.ro