Un grup de botosaneni din Parcul Tinererului, cartier cunoscut si sub numele de „Vietnam”, s-a plans ieri primarul municipiului Ovidiu Portariuc, de comportamentul etnicilor romi ce locuiesc aici. Oamenii au spus ca sunt terorizati de anumiti romi, din cauza carora nu au liniste, traiesc in stres si nu se simt in siguranta. Mai mult de atat, un botosanean sustine ca in urma reclamatiilor depuse a fost luat la intrebari inclusiv de fortele de ordine, deranjate ca sunt puse pe drumuri.
Grupul alcatuit din 11 persoane care a fost marti in audienta la primar a refuzat categoric sa fie filmat sau fotografiat, pentru ca se tem sa nu fie luati la intrebari de romi.
„Domnule primar vrem sa va comunicam un singur lucru. Suntem filmati, fotografiati, si nu ne dorim acest lucru. Nu vrem sa aparem ca pe urma ne omoara tiganii. Suntem de acord sa se scrie, dar nu vrem poze, fara imagini, pentru ca noi suntem urmariti, persecutati. Nu sunt de acord pentru protectia mea si a familiei mele. Am fost amenintati chiar de politisti. Ati fost cand s-au strans cainii si ati vazut cum v-au vorbit romii. Asa e felul lor. Au fost stransi cainii, am vazut si ne-am bucurat enorm. De ce cainii au fost dusi inapoi?… Ei (N.R. romii) striga la caini si intra in bloc. Cainii cei mari care au fost luati au venit inapoi, dupa doua zile. Le-au pus crotal si sunt inapoi. Sunt un grup masiv, au putere mare. A venit intr-o seara Politia si au urcat sus dupa ei. Stiti ce au facut? Au rupt sarmele din fata de la rufe si le-au legat jos la casa scarii ca sa se impiedice cand coboara politistii. Problema este ca nu ne lasa pe noi sa traim. Au marcat strada cu vopsea alba, joaca fotbal in strada. Copiii celui pus dintre ei sa faca ordine, joaca si ei fotbal in mijlocul strazii… Politia, trei zile, in urma presiunilor facute de noi, cetatenii, au inceput sa ia masuri. Acuma nu… nici politia nu se mai baga. Eu personal am fost amenintat de politisti ca ce am sa patesc ca am pus politia pe drumuri… Sunt in stare de soc si acum si ma gandesc ce masuri sa iau eu sa-mi asigur protectia… Bate soarele, nu stau. Dar dupa ce incepe umbra, incepe si calvarul nostru. Incepe stresul nostru. Eu iau pastile de calmare, sedative. Dupa-amiaza si seara se intampla toate… Noi nu avem nimic cu tiganii. Sa ne lase in pace. Sa stea la ei, in patratica lor”, au spus cei veniti in audienta la primarul municipiului.
La discutii au participat si Ioan Onutu, directorul Politiei Locale si Jupiter Borcoi, consilierul de probleme pe romi angajat al Primariei.
„Suntem intr-o tara europeana si putem spune ca suntem civilizati. Daca ii batem, ne coboram sub nivelul acestor persoane pe care dvs. le considerati vulgare, obraznice. Daca am scoate bastonul sa facem ordine, suntem pedepsiti de lege. Avem noi metodele noastre aplicand Legea 61 privind ordinea publica”, a spus Onutu.
Si Jupiter Borcoi a incercat sa ia apararea romilor, mentionand printre altele ca intr-adevar in casele romilor vin si alte persoane din judet, care sunt insa in vizita si care nu pot fi dati afara.
„Eu am facut recensamantul la cele doua blocuri anul trecut. Sunt impartiti jumatate sunt romi si jumatate nu. Eu vorbesc pe partea de romi… Am avut o intalnire la Scoala 2, la Prefectura, peste tot. Multi dintre reclamanti, vorbim de o noua adresa cu semnaturi, nu stiu daca cu semnaturi reale sau nu. Se reclama cainii si tiganii. Este absolut normal sa se aplice legea pentru cei care gresesc, indiferent daca sunt romi sau nu”, a fost incercarea lui Jupiter Borcoi, de a raspunde cetatenilor.
Oamenii i-au propus chiar edilului-sef al urbei sa mearga personal incognito in cartier si sa vada situatia cu proprii ochi.
„Domnule primar spuneti intr-o zi la secretar ca mergeti sa luati o apa minerala, luati un taxi fara sa stie nimeni si mergeti asa incognito in cartier si o sa vedeti ce se intampla”, a spus un domn din grup.
Dupa ce i-a ascultat Ovidiu Portariuc a fost de acord cu nemultumirile lor.
„Vom extinde sistemul de supraveghere video in intersectie la Scoala 2, pentru a monitoriza toata zona. Cand se intampla ceva sesizati-mi in doua, trei randuri, sa stim si noi ca daca nu stim se aduna probleme si veniti imediat ce s-a intamplat ceva, nu dupa doua sau trei luni… Am fost si in Parc si am vazut ca si acolo se distrug bancile. Avem nevoie acolo de paza permanenta. Speram ca va fi si o firma de paza si protectie in zona in cel mai scurt timp care sa asigure paza in zona”, le-a transmis Ovidiu Portariuc. (Petronela Rotariu)