Norocul femeii a fost chiar concubinul acesteia care a stins flacăra la timp.Totul s-ar fi întamplat după ce femeia a renunţat să mai aibă grijă de propriul băiat şi a mers la Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă pentru a-l lăsa în grija statului.Femeia se află în acest moment internată în secţia de chirurgie plastică de la Spitalul Focşani
Şi-a dat foc! O femeie de 33 ani din oraşul Adjud a ajuns miercuri noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani după ce a încercat să îşi ia viaţa într-un mod cumplit, s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc. Norocul femeii a fost chiar concubinul ei care a stins flacăra la timp. „La data de 26 iunie 2013, ora 22.30, poliţiştii din Adjud au fost sesizaţi de către C. Florin din comuna Păuneşti, despre faptul că concubina acestuia L. Mariana , de 33 ani din municipiul Adjud, s-a stropit cu benzină, apoi cu un chibrit şi-a dat foc. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti şi a declaraţiilor lui C. Florin s-a stabilit faptul că acesta a surprins-o pe L. Mariana în momentul în care şi-a dat foc, fapt pentru care a intervenit şi a stins focul”, au transmis poliţiştii. Totul s-ar fi întamplat după ce femeia a renunţat să mai aibă grijă de propriul băiat, care are 13 ani. Femeia a ajuns ieri la referentul social din cadrul Primăriei Adjud după ce naşa băiatului a vrut să discute despre cine are grijă de acesta. În condiţiile în care băiatul de 13 ani trăieşte de aproape o lună la naşa lui, pentru că ar fi fost dat afară din casă de propria mamă. Deşi referentul social a încercat să o aducă pe drumul cel bun pe mama de 33 de ani, acest lucru a fost imposibil. Ea a decis să vină miercuri la Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă (SIRU) de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru a-l lăsa pe băiat în grija statului. „S-a prezentat la SIRU însoţită de referentul social de la Adjud şi a făcut afirmaţia că vrea instituirea unei măsuri de protecţie pentru copil pentru că nu îşi mai poate asuma răspunderea parentală pentru că băiatul are un comportament deviant. Copilul a fost consiliat, i-au fost aduse în vedere prevederile legale, acesta afirmand că doreşte instituirea unei măsuri de protecţie şi nu doreşte continuarea relaţiei cu mama întrucat aceasta l-ar fi agresat fizic”, a menţionat Daniela Nicolaş, directorul DGASPC Vrancea. Astfel, după evaluarea realizată de specialiştii DGASPC s-a impus plasamentul în regim de urgenţă, urmand ca acest caz să ajungă la instanţa de judecată unde se va decide fie integrarea copilului în familie, fie menţinerea măsurii de plasament.
S-a ales cu arsuri de gradul I şi II
Femeia se află în acest moment internată în secţia de chirurgie plastică de la Spitalul din Focşani. Aceasta după ce a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul mainilor. „Arsură prin flacără faţă, gat, torace posterior, omoplat drept, ambele antebraţe şi maini, flacără prin benzină, autoagresiune, oligofrenie”, este diagnosticul pus de medici. Medicii de la Spitalul din Focşani au trebuit să intervină şi în cazul unei femei care a ajuns cu arsuri pe aproape 40% din suprafaţa corpului. Este vorba despre o femeie de 28 ani din satul Candeşti, comuna Dumbrăveni care a fost diagnosticată cu „arsură prin flacără gradul II,III şi IV torace anterior, abdominal, ambele braţe, faţă, ambele coapse”. Medicii nu au aflat cum s-a întamplat acest incident, dar pentru că rănile pacientei nu puteau fi tratate la Focşani, s-a decis transferul acesteia la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. (Raluca MANOLACHE)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.