Veteran de rãzboi, sãrbãtorit de Ziua Eroilor
SÃRBÃTORIT A trecut prin douã rãzboaie mondiale, în cel de-al doilea fiind chiar combatant, copiii i-au murit de mici, acum având drept sprijin familia fiului înfiat, nu mai vede, dar are amintirile încã vii, si este un exemplu de cinste pentru toatã comuna Puscasi. Ieri, de Ziua Eroilor, Ioan Cretu a fost sãrbãtorit cu ocazia împlinirii respectabilei vârste de 100 de ani, cea mai mare surprizã având-o din partea elevilor scolii din comunã, care au tinut sã-i cânte „La Multi Ani!”.
Chiar dacã ziua sa a fost ceva mai devreme, pe 3 mai, Ioan Cretu a fost sãrbãtorit de conducerea comunei Puscasi, familie, dar si de elevi si cadre didactice de la scoala din comunã, pentru împlinirea vârstei de 100 de ani. „Acest om a trãit într-o modestie exemplarã si nu a cerut niciodatã mai mult decât îi putea da societatea. Ioan Cretu este un om cu mult curaj, care a luat viata asa cum e, încrezãtor în zilele ce vor veni. Este un exemplu pentru noi toti, un om cu tact, care nu s-a certat cu nimeni, un exemplu de modestie, de sãnãtate, luciditate, de om muncitor. A luptat în rãzboi, si în est, si la apus, a avut multe cumpene, dar a trecut cu mult curaj peste toate”, la prezentat Neculai Ignat, primarul comunei, pe sãrbãtoritul Ioan Cretu. Nea Ion, asa cum îl stie satul, nu mai vede, se miscã cam greu, dar este încã lucid, stând de vorbã si încã depãnând amintiri cu oaspetii, pe cerdacul casei bãtrânesti de la intrarea în sat. Este fericit în sânul familiei, fiind înconjurat cu dragoste de cei patru nepoti si cinci strãnepoti pe care-i are de pe urma fiului sãu adoptiv, cei doi copii ai sãi murind la vârste fragede pe când era pe frontul de est. Acum, cu ocazia aniversãrii împlinirii centenarului, elevii din sat i-au venit în vizitã, pentru a-i cânta diverse melodii. „Dumnezeu si Maica Domnului m-au învrednicit de am ajuns la vârsta asta. Nu mi-am bãtut joc de sufletul meu, am fost om cinstit, am muncit cu credintã, mi-am iubit familia si am lãsat loc de bunã ziua la toatã lumea”, crede Ioan Cretu cã este secretul longevitãtii sale. A fost brigadier sanitar în rãzboi, a ajuns în est pânã la Odessa, iar sfârsitul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial l-a prins pe frontul de vest, la Coetin, în Slovacia. Cea mai frumoasã amintire a sa este chiar anuntul finalului rãzboiului: „Eram pe 4 mai, la douã si ceva dimineata, în spitalul de campanie, când a început sã se cutremure pãmântul. Când am iesit afarã, se trãgea de mama focului, cu toate armele, am crezut cã a luat foc cerul. Niste soldati rusi, bucurosi nevoie mare, cu sticlele de vodcã în mâini, au strigat la mine „Nad Voinoi!”. Când am intrat înapoi si le-am povestit rãnitilor ce se întâmplã, au început sã strige la mine cã s-a terminat rãzboiul, si am iesit cu toti afarã, care cum putea, sã ne bucurãm si noi! A fost greu, nu credeam cã voi scãpa, acasã mi-au murit copiii, unul de trei ani, si altul de un an jumate, a rãmas nevasta singurã pânã m-am întors”, povestea, cu o lacrimã în coltul ochilor, nea Ion Cretu. „Un singur of am si eu, cã nu am primit si eu pãmânt cum au primit altii, cã doar sunt veteran de rãzboi. În rest, sãnãtate la toatã lumea, si sã ne fie mai bine!”, mai povestea nea Ion.