spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
03-feb.-2025

Sărăcia, violența domestică și neglijența aglomerează centrele Protecției Copilului

- Advertisement -

Zeci de femei agresate sau minore care au născut copii alungate de părinți ajung periodic în Centrul Maternal Bacău. Femeile ajung aici mânate de sărăcie, de violența din familie ori din lipsa unei locuințe. Și copiii străzii, alături de cei abuzați în familie, ajung să aglomereze centrul de zi și de noapte al Protecției Copilului.

Florentin RADU

Centrul Maternal și Centrul de zi și de noapte pentru copii străzii “Morcoveață” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău sunt ocupate peste capacitate. Astfel, numai în Centrul Maternal, la sfârșitul lunii aprilie, erau înregistrate 15 cazuri de mame, împreună cu 16 minori. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când aici au fost găzduite doar 12 mame, împreună cu cei 16 copii ai lor, se constată o creștere a numărului femeilor cu probleme. Cauzele acestei triste realități sunt sărăcia, neglijarea și violența domestică. În patru dintre cazuri este vorba despre eleve care au devenit mame, alungate de familie și care au dorit să-și continue studiile. În plus, alte șapte tinere care au născut copii și nu au posibilități financiare au ajuns aici.

Specialiștii centrului le oferă acestora servicii pentru formarea deprinderilor de creștere și de îngrijire a copilului, ajutând și la găsirea unui loc de muncă pentru tinerele mame, în scopul dobândirii de abilități de viață independentă. Alte patru femei cu copii de vârstă foarte mică au ajuns la Centru din cauza soților sau a partenerilor violenți. Mamele ajunse la Centru sunt deopotrivă din orașe și din mediul rural. Majoritatea lor au venit cu copiii lor la Centru din cauza lipsei mijloacelor de întreținere, a unei locuințe, dar și ca urmare a violenței domestice. Femeile au copii rezultați din relații cu parteneri diferiți, bărbații nu le susțin, beau alocațiile copiilor ori sunt agresivi.

Copii ai străzii, alături de cei abuzați

…mai departe : ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.