Sedintã tensionatã, ieri, la Pungesi, comunã care s-a declarat împotriva exploatãrii gazelor de sist, desi cei de la Chevron vor cu orice pret sã instaleze aici o sondã de explorare. Cei de la Chevron ar vrea sã instaleze o sondã în satul Silistea, însã comunitatea localã se opune categoric. În urmã cu douã luni, conducerea primãriei Pungesti a initiat un proiect de hotãrâre prin care interzicea exploatarea gazelor de sist de pe teritoriul comunei, proiect care era aprobat de toti consilierii locali. Între timp, Prefectura a trimis o adresã cãtre Consiliul Local, avertizându-i cã nu se pot opune exploatãrii gazelor de sist, pe motiv cã bogãtiile subsolului apartin avutiei nationale, nu locuitorilor din Pungesti! Ca urmare a acestei cereri, ieri, consilierii locali din Pungesti s-au întrunit si, în unanimitate, au decis sã respingã solicitarea prefectului, cel care face jocurile USL în aceastã poveste jenantã. De altfel, primarul Mircia Vlasã declara în martie cã a avut numai probleme din cauza faptului cã a acceptat aceastã decizie de Consiliu Local: „Urmarea deciziei noastre de a interzice explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei Pungesti a fost imediatã, prin alocarea a doar 1,5 miliarde lei vechi de la bugetul judetean, mai putini bani decât era vorba initial, si mai putin în comparatie cu comuna vecinã, Gârceni, care are mai putini locuitori si mai putine proiecte în derulare. Degeaba am explicat cã nevoile noastre sunt mai mari, în conditiile în care doar finalizarea Planului Urbanistic General, actiune care ne-a fost impusã de Curtea de Conturi sub sanctiunea amenzilor a fi finalizatã pânã la sfârsitul lunii aprilie, ne costã 3 miliarde lei vechi. în plus, pentru finantarea tuturor celorlalte proiecte demarate, inclusiv finalizarea noului sediu al primãriei, avem nevoie de alte minim cinci miliarde de lei în acest an”.