Cum latifundiarul din Pipera a intrat în puşcărie, este puţin probabil să mai dea vreun ban pentru finalizarea lucrărilor la şcoala din comuna Vîrteşcoiu

Primarul zice că vrea, dar nu poate
În faţă e vopsit gardul, în spate ….leopardul
Cei 200 de elevi ai Şcolii Faraoanele nu vor intra la toamnă în clădirea nouă, aceasta nefiind terminată. Primarul comunei Vîrteşcoiu crede însă că nici în anul şcolar următor elevii nu vor putea învăţa în noua şcoală. “Lucrările trebuie să aibă o finalitate. Comunitatea are nevoie de această şcoală, iar din păcate primăria nu are o bază legală pentru a finanţa această lucrare, contractual fiind încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Ministerul Educaţiei. După terminarea anului şcolar sper să găsim o variantă de finanţare. Nu cred că la iarnă copiii se pot muta în localul nou, deşi îmi doresc acest lucru”, a declarat primarul din Vîrteşcoiu, Viorel Marza.
Gigi Becali, care a dat în jur de 30 de mii de euro pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a Şcolii Faraoanele în luna septembrie a anului trecut, a cerut banii înapoi, nemulţumit că în şcoală nu se învaţă încă. Constructorul a abandonat lucrările după ce latifundiarul a refuzat să mai dea bani. Şcoala, vopsită pe partea din faţă, în spate a rămas neterminată. Plăcile de polistiren stau să cadă de pe unul dintre pereţii laterali, iar acoperişul a fost înlocuit parţial. Reabilitarea imobilului a început în 2009 cu bani de la Ministerul Educaţiei, însă statul a oprit finanţarea după ce a alocat 400.000 lei. Investiţia Ministerului Educaţiei de la Faraoanele, care cuprinde două corpuri de clădire, plus un teren de sport, a fost evaluată în 2009 la 2,1 milioane de lei. (M. VLĂDESCU)
