spot_img
18.5 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Ce ascunde introducerea mărcii de stat pe bijuterii

- Advertisement -

Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, prin care este vizatã aplicarea mãrcii de stat în cadrul tuturor operatiunilor cu metale si pietre pretioase, are drept consecintã un cumul de efecte negative, care se rãsfrâng asupra mediului economic de profil, asupra bugetului de stat si la nivelul consumatorilor

Noul proiect de lege vizeazã, pe de o parte, extinderea regimului de autorizare a operatiunilor cu metale si pietre pretioase, astfel încât prestatorii de servicii din alte state membre UE sã poatã efectua asemenea operatiuni pe teritoriul României, deziderat impus de transpunerea Directivei nr. 123/2006, iar pe de altã parte, schimbarea sistemului de marcare a bijuteriilor, fapt neimpus de normele europene si nici de realitãtile românesti.

Prin proiectul de lege mentionat, Autoritatea Nationalã pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vizeazã introducerea „Mãrcii de stat – marcã oficiala, protejatã prin lege, care se aplicã pe obiectele din metale pretioase de cãtre Autoritatea Nationalã pentru Protectia Consumatorilor, ca autoritate competentã, înainte de punerea pe piata nationalã a acestora.” În legislatia actualã, marcarea metalelor pretioase reprezintã operatiunea de atestare a continutului de metal pretios fin, prin aplicarea mãrcii de titlu, a mãrcii de garantie proprie a producãtorului intern, a importatorului si/sau a vânzãtorului cu amãnuntul ori, dupã caz, a mãrcii de certificare.

Puzderie de stampile

Dacã se va decide adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, pe o bijuterie din aur se vor aplica: marca de stat, marca de responsabilitate, marca de trasabilitate si marca de titlu. Aplicarea mai multor mãrci pe bijuterii, în special pe cele de dimensiuni mici (ex. pe tija unor cercei), sau care au aplicate deja mãrci mai vechi, se va dovedi, în mod practic, imposibilã. Ca o consecintã suplimentarã, operatorul este expus riscului deteriorãrii obiectelor în timpul marcãrii. Mentinerea caracterului obligatoriu al mãrcii de stat reprezintã o modalitate de creare a unui monopol de stat în acest domeniu, instituind în acelasi timp o barierã comercialã nejustificatã.

Studiu de caz

Potrivit proiectului de lege, marcarea cu marcã de stat dureaza 15 zile, existând si posibilitatea solutionãrii urgentelor într-un termen de 5 zile, în schimbul unei taxe mai mari. Pentru a întelege implicatiile acestei mãsuri, exemplificãm:
Dacã un bijutier din Turnu Mãgurele are o comandã urgentã de douã verighete în valoare de 500-600 lei, trebuie sã se deplaseze la Bucuresti pentru aplicarea mãrcii de stat. Vor fi cel putin douã drumuri, o datã ca sã le aducã si a doua oarã sã le ridice, în conditiile în care carburantul auto costa circa 250 lei, iar costul suplimentar se va regãsi în pretul oferit con­sumatorului.

Dacã un bijutier din Turnu Mãgurele trebuie sã marcheze cu marca de stat stat o cantitate importantã de bijuterii, este obligat sã asigure douã transporturi de valori la Bucuresti, sã plãteascã o asigurare a transportului, costul marcãrii în sine, cheltuielile transportului în sine, etc. În situatia în care avea comenzi ferme de onorat, toate datele se vor decala cu timpul necesar marcãrii cu marcã de stat. În timp, întârzierile cauzate de aplicarea mãrcii de stat vor conduce la pierderea clientelei si, într-un final, la  pierderea businessului în sine. Consecinta imediatã va fi disparitia celei mai reprezentative pãrti a domeniului metalelor pretioase în sectorul privat.

Consecinte la nivelul ANPC

ANPC nu dispune de personal calificat pentru realizarea în timp util a marcãrilor. În prezent, la punctele de lucru din teritoriu existã, de regulã, câte un singur angajat. ANPC nu are locatii suficiente în teritoriu. ANPC are doar 20 de puncte de lucru unde se efectueazã marcarea, în principalele orase ale tãrii, zone întinse fiind „neacoperite”, ex: cei din judetele Teleorman, Giurgiu, Cãlãrasi si Ialomita nu dispun de dotarea tehnicã necesarã operatiunilor de control si marcare.

Angajarea suplimentarã de personal, care trebuie pregãtit în materie, reprezintã o iluzie în contextul în care politica Guvernului este de reducere a personalului bugetar. Ca exemplu, desi obligatã sã organizeze anual o testare pentru autorizarea în vederea marcãrii cu marca de garantie proprie, ANPC a refuzat îndeplinirea acestei obligatii în ultimi trei ani, încãlcând astfel prevederile legale în vigoare. În consecintã, s-a generat o discriminare majorã între operatorii economici autorizati si cei neautorizati. În conditiile necesitãtii perfectionãrii procedurilor de analizã si marcare, dupã modelul statelor avansate în domeniu, bazate pe absorbtia atomicã si spectrometrie, statul ar trebui sã investeascã milioane de euro, fapt irealizabil în conditiile actuale bugetare.

Statul, promotor al politicii de reducere a cheltuielior, nu este capabil sã acopere cheltuielile necesitate de chirii (spatiile alocate pentru activitatea ANPC sunt, în totalitatea lor, închiriate), sau pentru dotarea cu materiale auxiliare a laboratoarelor agreate de ANPC pentru testare si marcare cu marca de stat.

Potrivit Proiectului de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, ANPC devine singura autoritate competentã sã autorizeze, supervizeze si sã realizeze marcarea cu marcã de stat. În consecintã, ne aflãm în prezenta unui monopol, în conditiile în care scopul promovãrii de urgentã a acestui proiect legislativ este implementarea Directivei nr. 2006/123/CE a Parlamentului European a Consiliului privind serviciile în cadrul pietei interne.

capital.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.