DEPRESII Sãptãmânal, cadrele medicale de la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) din cadrul Spitalului Municipal “Elena Beldiman” din Bârlad se confruntã cu cel putin un caz de tentativã de suicid. De cele mai multe ori, persoanele care recurg la aceste gesturi doresc sã impresioneze pe cineva, iar starea de sãnãtate nu le este pusã în pericol. Douã astfel de situatii au fost înregistrate la sfârsitul sãptãmânii trecute la spitalul bârlãdean. În primul caz, un bãrbat, în vârstã de 38 de ani, a confundat cârciuma cu spitalul si, fiind într-o avansatã stare de ebrietate, s-a nãpustit peste cadrele medicale de la CPU amenintând cã se va sinucide. Dupã ce s-a mai linistit, a primit bilet de trimitere cãtre sectia de Psihiatrie. Dupã câteva ore, o tânãrã de 26 de ani, din Bârlad, a fost adusã cu ambulanta la spital dupã ce a înghitit aproximativ 10 tablete de supliment alimentar. Pacienta le-a spus medicilor cã a recurs la acest gest ca urmare a unei depresii. Nu a necesitat internare, dar a fost îndrumatã la fel ca în primul caz la sectia de Psihiatrie. “În week-end-ul care tocmai s-a încheiat la CPU s-au prezentat un numãr de 277 de pacienti, însã doar un procent de 36% a necesitat internare. Tentativele de suicid, la fel ca si agresiunile, sunt cazuri cu care ne confruntãm frecvent. De aceastã datã, doi pacienti din Bârlad au necesitat îngrijiri medicale dupã ce au încercat (sau amenintat) cã îsi vor pune capãt zilelor. Nu au necesitat internare, însã au fost redirectionati cãtre sectia de Psihiatrie”, a declarat dr. Gabriela Danis, director medical în cadrul Spitalului Municipal de Urgente “Elena Beldiman” Bârlad.