„Când voi fi ridicat de la pãmânt, îi voi atrage pe toti la mine” (In 12,32)
Misterul pascal, pe care îl retrãim an de an, reprezintã de fapt glorificarea Domnului nostru Isus Cristos si drumul pe care l-a ales ca sã ne aducã mântuirea. El se oferã si se jertfeste pentru ca si noi, urmându-l, sã ne bucurãm de aceeasi înãltare si glorificare. Invitatia lui este clarã: „Cine nu-si ia crucea si nu mã urmeazã, nu este vrednic de mine” (Mt 10,38). „Dacã cineva vrea sã vinã dupã mine, sã se lepede de sine, sã-si ia crucea si sã mã urmeze” (Mc 8,34); „Cine nu-si poartã crucea si nu vine dupã mine, nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14,27). Numai cine se înscrie pe acest drum de dãruire si de jertfã, pe o asemenea cale a crucii si a iubirii, numai acela poate sã ajungã cu el în glorie, sã se bucure de lumina pe care vrea sã ne-o dãruiascã Cristos. „Eu sunt lumina lumii, ne asigurã el, iar cine mã urmeazã nu umblã în întuneric, ci va avea lumina vietii” (In 8,12).
Misterul crucii si al mortii
În iubirea sa infinitã, Isus, venind pe pãmânt, a împlinit un proiect pe care doar Dumnezeu putea sã-l conceapã si sã-l realizeze. Un drum strãin de orice gândire omeneascã, o cale care urma sã fie argumentul cel mai puternic al iubirii divine, îmbrãtisarea crucii, drumul jertfei si al Calvarului, drumul umilintei si al înfrângerii în ochii lumii, drumul mortii care apoi sã se întoarcã în drumul glorificãrii si al înãltãrii. Punctul central al misterului pascal este crucea si învierea, moartea si înãltarea, umilirea si glorificarea. Pentru acest moment s-a pregãtit si s-a îndreptat pe tot parcursul vietii sale pe pãmânt, pe care a coborât ca sã se ofere, pentru ca omul, subjugat si stãpânit de pãcat, sã fie eliberat si înãltat la gloria pentru care a fost creat. Când voi fi înãltat de la pãmânt, când voi fi ridicat pe cruce, îi voi atrage pe toti si pe toate la mine (cf. In 12,32). Cine s-ar fi gândit vreodatã la un asemenea plan? Cine a mai ales sã se umileascã cum a fãcut-o el? Numai Dumnezeu cel bogat în milostivire si plin de iubire. Apostolul neamurilor, prezentând acest adevãr si mister dumnezeiesc, avea sã declare credinciosilor din Filipi, în una dintre cele mai impresionante pagini de preamãrire a întelepciunii si bunãtãtii divine: „El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat (s-a golit) pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar dupã felul lui de a fi, a fost socotit om. S-a umilit pe sine fãcându-se ascultãtor pânã la moarte si încã moartea pe cruce” (Fil 2,6-8).
Aceasta e realitatea. A coborât pe pãmânt, s-a fãcut asemenea oamenilor, s-a dãruit cu totul si a lãsat sã fie rãstignit pe cruce, sã fie înãltat pe acest tron, ca de acolo sã strige cãtre Tatãl: „Tatã, iartã-i, cã nu stiu ce fac! S-a sãvârsit! În mâinile tale încredintez sufletul meu!” (cf. Lc 23, 33-44). Asadar, în centrul misterului pascal al mântuirii stã crucea, iar pe cruce însusi Fiul lui Dumnezeu, ridicat de la pãmânt, ca sã-i atragã pe toti la sine, ca sã-i poarte pe toti, prin înviere, la glorificare si la fericire vesnicã.
Impresionant! Un centurion, un soldat roman, vãzând cele ce s-au petrecut pe Calvar, si privind spre cel rãstignit, a ajuns sã declare împreunã cu ceilalti soldati: „Cu adevãrat acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54); „Cu adevãrat omul acesta era drept” (Lc 23,47). Cel drept a fost înãltat pe cruce, Dumnezeu a îmbrãcat firea omului, s-a fãcut asemenea oamenilor, devenind astfel Fiul Omului, el fiind Fiul lui Dumnezeu, ca sã-i atragã pe toti la el si sã-i împace cu Tatãl. Acum are loc ora glorificãrii, ora rãscumpãrãrii; pe Calvar si pe cruce se desãvârseste împãcarea omului cu Dumnezeu, ora glorificãrii sale si a celor ce cred în el.
Misterul învierii si al glorificãrii lui Cristos
Când voi fi ridicat de la pãmânt, când voi iesi biruitor din mormânt, atunci îi voi atrage si-i voi aduna pe toti la mine. Acesta este momentul victoriei, pecetluirea sacrificiului si a iubirii – Învierea. Acum a fost confirmat cuvântul sãu: Când voi fi ridicat de la pãmânt, când voi urca pe cruce, voi birui, voi învinge. O biruintã iscãlitã cu sângele sãu, o iubire întãritã prin biruinta mortii, o victorie definitivã. Acesta e misterul mântuirii vesnice, misterul învierii fericite.
La acest moment al dãruirii si al glorificãrii sale fãcea referintã Isus când i-a întâmpinat pe grecii sositi la templu pentru sãrbãtoare, care doreau sã-l vadã. „A venit ceasul ca Fiul Omului sã fie glorificat. Adevãr vã spun: dacã bobul de grâu, care cade în pãmânt nu moare, rãmâne singur; însã dacã moare, aduce rod mult” (In 12,23-24). Pentru a aduce rod e nevoie de jertfã, cãci numai jertfa si moartea garanteazã viata, învierea si glorificarea.
În imnul cristologic, pe care apostolul neamurilor l-a transmis credinciosilor din Filipi, gãsim concluzia divinã, as zice, urmarea normalã a umilirii sI mortii lui Isus, cu care Tatãl l-a onorat pe Fiul sãu ascultãtor pânã la moarte: „Pentru aceasta si Dumnezeu l-a înãltat si i-a dãruit un nume, care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus sã se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pãmânt si al celor de dedesubt, si orice limbã sã dea mãrturie cã Isus Cristos este Domn, spre mãrirea lui Dumnezeu Tatãl” (Fil 2,9-11). Este rãsplata divinã pentru ascultarea si iubirea Fiului sãu, este de fapt adevãrata sa glorificare. Este învierea glorioasã a lui Isus, înviere si înãltare promisã tuturor celor care îl vor urma pe calea crucii si care vor crede în numele lui.
Misterul bucuriei credintei noastre
Sfintiile voastre, dragi si iubiti credinciosi,
„Noi am cunoscut si am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are fatã de noi” (1In 4,16), asa se adresa Sfântul Pãrinte Benedict al XVI-lea, acum papã emerit, tuturor crestinilor si tuturor oamenilor de bunãvointã, în mesajul sãu pentru Postul Mare, pe care am avut fericita ocazie sã-l trãim, arãtându-ne cã acest timp „este o ocazie pretioasã pentru a medita asupra raportului dintre credintã si caritate: dintre credinta în Dumnezeu, în Dumnezeul lui Isus Cristos, si iubire, care este rod al actiunii Duhului Sfânt si ne conduce pe un drum de dãruire fatã de Dumnezeu si fatã de ceilalti”. Pe drept cuvânt, el ne-a ajutat, încã o datã, sã pãtrundem în marele mister al iubirii divine, cãci „credinta ni-l aratã pe Dumnezeul care l-a dat pe Fiul sãu pentru noi si trezeste astfel în noi certitudinea victorioasã cã acest fapt e adevãrat: Dumnezeu este iubire!… Credinta care devine constientã de iubirea lui Dumnezeu, ce se reveleazã în inima strãpunsã a lui Isus pe cruce, trezeste la rândul sãu iubirea. Ea este lumina – în realitate singura – care lumineazã mereu din nou o lume aflatã în întuneric si care ne dã curajul de a trãi si de a actiona”. Toate acestea ne fac sã întelegem cã principala atitudine distinctivã a crestinilor este tocmai „iubirea bazatã pe credintã si plãsmuitã de ea” (DCE, 7).
Cine se lasã luminat de credintã întelege, cu adevãrat, misterul jertfei pe care a ales-o Isus Cristos, îmbrãtisînd crucea. Credinta este singura în stare sã-l facã pe om sã se bucure de victorie si sã ajungã împreunã cu Cristos la mãreata sa glorificare.
Retrãind, în acest binecuvântat An al Credintei si al Familiei, cu vie credintã si reînnoitã însufletire, misterul dãruirii, al mortii si al învierii sale glorioase, împreunã cu întreaga Bisericã localã, cu întreaga familie crestinã, alãturi si împreunã cu pãstorul cel nou al Bisericii noastre, papa Francisc, pentru care ne-am rugat, ca Dumnezeu sã-l aleagã si sã-l aseze în fruntea Bisericii, si pentru care nu vom înceta sã ne rugãm ca el sã ne întãreascã în credintã, proclamãm, acum de sãrbãtoarea sãrbãtorilor, sfânta Înviere, cu un nou entuziasm si cu o nouã sperantã de înviere, bucuria credintei noastre, spunând:
Moartea ta o vestim, Doamne,
Si învierea ta o mãrturisim
pânã când vei veni în slavã!
Petru Gherghel,
Episcop de Iasi
