• interesele si orgoliile din CJ Neamt au ajuns la limite nemaiatinse, consilierii dînd cu gratie cu bătul în baltă • unii se văd mai curati decît altii, dar niciunul nu s-a gîndit la interesele electoratului care i-a trimis în legislativ • asa că s-au certat, s-au acuzat, s-au întrecut în a arăta cît sînt de destepti si l-au „faultat“ pe presedintele Tărâtă • acesta a rămas fără cei patru consilieri personali • nici voluntarul Gabriel Farcas n-a fost iertat de colegii din legislativ, fiind aspru criticat •
Sedintele de Consiliu Judetean se transformă în spectacole de prost gust si din păcate, spectatorii, adică oamenii judetului care i-au trimis pe consilieri să le reprezinte interesele sînt luati în bătaie de joc, iar actorii sînt „tot mai josnici“ de la o aparitie la alta. Ieri s-a derulat un nou episod în care s-au văzut interesele si dorinta unora de a arăta cît sînt de destepti. Pe principiul „cînd pisica nu-i acasă, soarecii joacă pe masă“, presedintele Tărâtă nefiind la sedintă, pesedistul Dan Vasile Constantin si-a găsit spatiu în care să se desfăsoare si mai că n-a avut timp să respire de cîte initiative a avut. Aproape că n-a contat că sedinta era condusă de vicepresedintele cu delegatie, Emilia Arcan. Obraznic prin atitudine, el si-a atins însă încă un scop, pentru că a fost votat de către toti cei prezenti să fie presedintele comisiei care îl va desemna pe viitorul director al Spitalului Judetean.
UNPR a dat tonul la cîntec
Sedinta de ieri ar fi trecut fără prea mult zgomot dacă uneperistii ar fi aplicat tactica de la anterioara extraordinară, cînd n-au venit la convocare. Ieri s-au prezentat toti cinci. A lipsit doar presedintele Tărâtă, care e plecat din tară, iar printre absenti s-au numărat pedelistii Aurelian Jora si Gheorghe Vasiloiu, penelistul Vasile Pruteanu si de la PPDD – Nadina Simion. Uneperistul Constantin Iacoban a luat cuvîntul după ce s-a făcut prezenta si a anuntat că grupul UNPR se retrage de la sedintă: „La extraordinara de pe 1 februarie nu am venit. Astăzi am răspuns convocării, însă considerăm că sedinta aceasta, tot extraordinară, nu se justifică pentru că nu au fost calamităti, catastrofe, nenorociri zilele acestea care să ne bage în sedintă si să fim constrînsi să luăm decizii în interesul cetăteanului. Din acest motiv grupul de consilieri UNPR va părăsi sala de sedintă“. Si după acest gest au urmat dezlăntuirile, care îl aveau ca tintă si pe presedintele Tărâtă, nu doar pe uneperistii care au abandonat lucrările. Radu Tudorel a spus că adevărata calamitate e la CJ, unde treaba nu merge deloc bine, cu toate că a trecut atîta timp de la începutul mandatului.
Cînd nu vezi bîrna din ochiul tău…
Primul proiect de pe ordinea de zi a trecut repede, Dan Vasile Constantin fiind votat ca presedinte al comisiei care va alege directorul spitalului. În caz de contestatii, comisia care le va solutiona va fi condusă de Andrei Ignat, PNL. Următorul proiect viza stabilirea agamanilor si a membrilor CA în unele societăti. Cum UNPR nu si-a pus oameni, avînd locurile la dispozitie la Troleibuzul, Apa Serv si spital, unii uselisti avizi de putere au găsit explicatii de ce nu merg treburile bine pe la respectivele unităti. Departe de noi gîndul că n-ar spune un adevăr, dar nici cei care se întreceau în luări de cuvînt nu sînt mai breji, căci nici ei n-au făcut ceva… iar acum o făceau pe grozavii aruncînd pisica. Dan Constantin, care a avut mereu cîte ceva de adăugat, de dat un sfat ca de la un om care le stie pe toate, a spus că uneperistii sînt vinovati că nu se pot tin sedintele forurilor de conducere prin societătile CJ. Spusele lui au fost întărite de Radu Tudorel, coleg de partid, care a catalogat atitudinea UNPR drept „lasitate, fiind lăsate CA-urile în aer, directorii în aer, lucrări si proiecte de izbeliste“. Constantin nu s-a putut abtine să nu se adreseze poporului, fiind convins că presa îi va transmite toate mesajele si a început să citească din legi, a tras semnale de alarmă că nu îsi pot face consilierii treaba, ca si cum s-ar fi apucat de muncă vreunul în acest mandat. După „sclipiri“ care mai de care mai spectaculoase, proiectul a primit la vot o amînare pentru sedinta viitoare, la propunerea pedelistului Claudiu Stahie. A urmat nominalizarea în lipsă a lui Vasile Pruteanu pentru a reprezenta interesele CJ în CA la CJAS Neamt, care l-a înlocuit pe Constantin Sandu, UNPR.
Pauza cea lungă
„Buba“ de ieri o reprezenta însă modificarea organigramei CJ, în sensul desfiintării a patru posturi de consilieri personali ai presedinelui Tărâtă: Mihai Hanganu, Irina Corduneanu, Luminita Vîrlan si Lucian Ciubotaru. Juristul Bogdan Bosovici a anuntat că el nu va contrasemna o astfel de hotărîre, lăsînd decizia legalitătii pe umerii Prefecturii. El a invocat că vicepresedinta Emilia Arcan nu are atributii de a semna o hotărîre privind schimbarea organigramei CJ în calitate de loctiitor de presedinte. Pînă a se emite acest anunt a trecut mai bine de jumătate de oră, timp în care cei mai activi pesedisti pufneau si se agitau de zor. Radu Tudorel a citit legi, iar Dan Constantin a prezentat beneficiile judetului după desfiintarea celor patru posturi de consilieri, plătiti lunar cu 3.750 de lei fiecare. El nu l-a iertat nici pe ex-vicele Gabriel Farcas, care de luni este consilier al presedintelui, fără remuneratie, reprosîndu-i că circulă cu masina institutiei si fără limită de combustibil.
Medicul Huianu nu a fost lăsat să vorbească
Tot acest circ a fost consemnat într-o agendă de medicul Octavian Huianu, venit la sedintă în calitate de specialist al presedintelui în probleme de sănătate. La final a vrut să ia cuvîntul, dar Constantin a sărit ca ars si s-a opus categoric. Impulsiv prin atitudinea manifestată, a reusit să treacă peste Emilia Arcan, care voia să ceară votul consilierilor dacă se aprobă să vorbească doctorul Huianu sau nu, asa cum îsi anuntase intentia de la începutul sedintei. Pînă la urmă s-a făcut voia pedesistului, sustinut de colegi, desi acestia initial au avut altă pornire. Si de aici a pornit o ceartă între cei doi actori. „În ce calitate să vorbească Huianu? Nu există posibilitate legală să ia cuvîntul!“, striga pesedistul, bănuind probabil ce avea de zis medicul pensionar. Asa că după sedintă, Octavian Huianu a spus că voia să facă publice unele dintre interesele lui Constantin în treburile SJU: „Să stie lumea cine este! Nu cred că a ajuns acest individ să facă legea!“. Scandalul din CJ va continua, fiind asteptată replica presedintelui.