Cel putin pe hârtie, oficialii din Educatie ridicã standardul învãtãmântului românesc. Recent, ministrul Remus Pricopie a modificat metodologia privind formarea personalului din învãtãmântul prescolar.
Conform Ordinului 3129 publicat si semnat de Remus Pricopie, ministrul Educatiei, cadrele didactice care vor sustine anul acesta examenele pentru obtinerea gradului II didactic trebuie sã obtinã în urma sustinerii celor 3 inspectii, cel putin nota 8, pânã acum nota 7 fiind suficientã profesorilor pentru obtinerea unui grad profesional superior. Se pare cã, din acest an, cerintele sunt direct proportionale cu pretentiile. Astfel, cadrele didactice care doresc sã sustinã examenul pentru gradul I sunt obligate sã obtinã cel putin media 9 pentru promovare. Toate aceste au intrat în vigoare de la începutul acestei luni, odatã cu publicarea Ordinului în Monitorul Oficial. Stacheta a fost ridicatã si pentru debutanti, acestia fiind obligati sã obtinã, la examenul de definitivat, media minimã 8. Anul acesta, sunt dispusi sã-si încerce norocul pentru a intra cu acte în regulã în sistemul de învãtãmânt un numãr de 234 de cadre didactice.